28 iul. 2015 | 06:32

Punkt MP01 este un telefon de vorbit pentru secolul 21

ACTUALITATE
Punkt MP01 este un telefon de vorbit pentru secolul 21

Cu un design modern, simplu şi eficient, noul gadget Punkt MP01 poate fi clasificat ca un telefon de vorbit pentru secolul 21.

Am ajuns în punctul în care este imposibil ca smartphone-urile să mai dispară de pe piaţă sau să înregistreze o scădere a vânzărilor. Asta nu înseamnă însă că nu există o piaţă pentru banalele telefoane de vorbit. În contextul în care ne dorim cu toţi ocazional să ne deconectăm, un astfel de aparat este menit să funcţioneze pe lângă smartphone, iar în cazul în care vreţi să fiţi mai greu de contactat, să întruchipeze telefonul către care vă înaintaţi apelurile.

În definitiv, dacă Light Phone şi alte telefoane de vorbit moderne ne-au învăţat ceva, este că cererea pentru astfel de dispozitive nu a dispărut complet. Ca urmare, a fost anunţat Punkt MP01. Fără browser de internet sau client de mail, telefonul din imaginea de mai sus arată bine, dar include doar funcţiile cu adevărat necesare. Printre acestea se numără preluarea şi iniţerea de apeluri telefonice, redactarea de mesaje, alarmă şi calendar. Are un ecran LCD de 2 inci protejat cu Gorilla Glass, iar ca design, în loc să încorporeze un pad direcţional, are butoane dedicate pentru fiecare dintre funcţiile înşirate mai sus.

Partea cea mai impresionantă la un telefon de vorbit pe vremuri ţinea de autonomie, iar Punkt MP01 nu ne dezamăgeşte la acest capitol. Creatorul său ne promite patru săptămâni de standy la o încărcare şi 290 de minute de convorbiri.

Punkt MP01 urmează să fie disponibil începând cu luna septembrie a acestui an la un preţ destul de piperat de 295 de dolari. Cu toate acestea, dacă vă încântă designul şi funcţionalitatea aparatului, îl puteţi achiziţiona de pe website-ul producătorului.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele