26 aug. 2016 | 07:34

YouTube se reinventează cu elemente din Facebook și Twitter

ACTUALITATE
YouTube se reinventează cu elemente din Facebook și Twitter

În cazul în care o serie de zvonuri ce au început să circule pe internet se confirmă, YouTube s-ar putea apropia mai mult de o rețea socială clasică, precum Facebook sau Twitter.

YouTube include deja o serie de instrumente ce pot fi folosite pentru interacțiunea cu o comunitate de fani. Abia după implementarea așa numitului Backstage însă, vom vedea fotografii, sondaje, postări de tip text și multe alte tipuri de conținut, pe lângă clasicele clipuri video.

În urmă cu câțiva ani, orice clip video care ajungea online, era postat pe YouTube. Între timp, competiția pentru astfel de conținut multimedia a devenit mult mai acerbă, iar foarte mulți au ajuns să apeleze la Facebook, Twitter și alte rețele sociale pentru a publica un scurt metraj pe internet. Ca urmare, au apărut mai multe indicii legate de un set de schimbări radicale ce vor transforma YouTube într-o rețea socială mult mai apropiată ca tip de conținut disponibil de Facebook.

Informațiile pe marginea acestor transformări au fost postate pentru prima oară de cei de la Venture Beat și se pare că, în faza de dezvoltare, toate modificările sunt grupate în spatele denumirii de Backstage. Odată implementate, YouTuberii vor putea să împărtășească cu abonații, pe pagina canalului propriu, fotografii, postări scurte de tip text, link-uri și sondaje, pe lângă clasicele clipuri. Cea mai bună comparație ar fi cu un timeline de Facebook. Pagina canalului vostru, în loc să includă doar o matrice cu clipurile postate de-a lungul timpului, va lista postările începând cu cele mai noi, până la cele mai vechi. Abonații vor avea propriile fluxuri de informații pe YouTube ce vor fi bombardate de postări din partea canalelor cu care au interacționat de-a lungul timpului.

Zona de comentarii, una dintre cele mai viciate componente ale YouTube, va ajunge să suporte răspunsuri în format video și foto, pe lângă text. Abuzurile nu vor întârzia să apară, dar fără astfel de modificări, YouTube riscă să piardă utilizatori. În continuare oferă 500 de milioane de ore de clipuri video în fiecare zi internauților, dar amenințarea Facebook începe să se simtă, cu aproximativ 100 milioane de ore. Vă puteți aștepta ca Backstage să fie implementat în anumite teritorii, pentru anumite persoane influente, până la finele acestui an.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele