LG G5 a ajuns și la noi la review și am descoperit un smartphone atipic pentru LG, unul care va intra în istorie, dar căruia îi lipsește acel aer de ”je ne sais quoi” cu care ne-a obișnuit LG.
LG G5 a fost lansat în cadrul MWC 2016 și noi l-am numit primul smartphone modular disponibil la scară largă. Am spus că este revoluționar și că poate schimba definitiv conceptul de smartphone, iar aceste prime impresii nu s-au schimbat.
Cu toate astea, după testarea pe îndelete a lui LG G5 nu s-a schimbat nici părerea că ar fi trebuit să rămână un gadget-experiment, la fel cum LG G Flex și LG V10 au fost înaintea lui, și nu vârful de lance pe anul acesta al sud-coreenilor. Vă explicăm mai jos de ce.
LG G5 are specificațiile unui vârf de lance reușit. Are un display de 5,3 inch cu rezoluție QHD. Are un procesor Snapdragon 820 și 4GB RAM. Are o baterie de 2.800 mAh, 32GB spațiu de stocare și slot pentru card microSD. Are camere foto de 16 și 8MP pe spate (vă explic curând) și de 8MP pe față. Are senzor de amprente, încărcare rapidă și conector de tip USB-C.
Mai mult, are și posibilitatea de a renunța la partea de jos, pentru a acomoda un modul diferit, cu funcționalități suplimentare. Aceste module se numesc ”Friends”, adică prieteni, și, deocamdată, există unul pentru sunet HiFi în căști și unul cu o baterie mai mare și grip mai bun, pentru a folosi telefonul pe post de cameră foto.
Ce-i lipsește pentru a fi un telefon perfect? Păi să vedem.
Performanțele sunt excepționale, poate chiar mai bune decât cele ale Samsung Galaxy S7. Poate e doar interfața mai simplă ”de vină”, dar LG G5 dă impresia că știe ce vrei să faci înainte să apuci să duci o acțiune la bun sfârșit. Combinația dintre procesorul Snapdragon 820, cei 4GB memorie RAM și un panou capacitiv foarte bine optimizat, oferă o experiență fără cusur. Navigarea în meniu se face foarte rapid, la fel și schimbul între aplicații, iar despre browsing și redarea conținutului multimedia nici nu cred că are rost să mai vorbesc. Nu sunt fan al testelor benchmark, dar observ că S7 se clasează deasupra lui G5, așa că afirmația de mai sus rămâne una subiectivă.
Autonomia este decentă, dar aici discuția devine ceva mai complicată. LG G5 mă ține pe mine, utilizator ”extrem”, aproape o zi. Ce înseamnă asta? Că pe la ora 5.30 mai am în jur de 35% din baterie și că va trebui să reîncarc ca să mă pot bucura, în ora pe care o petrec în drum spre casă, de browsing pe date și muzică în căști bluetooth. Partea bună la această poveste? Încărcarea rapidă a LG G5, care se face prin USB C și care asigură o încărcare aproape completă în aproape o oră. Discuția se complică și mai mult dacă ar fi să iau în calcul posibilitatea de a schimba cu ușurință bateria sau posibilitatea de a opta pentru o baterie mai mare.
Camerele foto de pe spate nu numai că sunt bune, dar sunt și distractive, lucru cu care nu se pot lăuda multe smartphone-uri. Camera de 16MP face fotografii excelente atât la lumină, cât și la întuneric. Rezultatele nu sunt la fel de bune ca cele obținute de Samsung S7, dar LG G5 vine cu una dintre cele mai bune camere disponibile la momentul actual pe piață, mai bună decât cea de pe iPhone 6S. Focalizarea e rapidă și declanșarea instantă, iar noaptea pozele ies luminoase, chiar dacă nivelul de zgomot este sesizabil. Partea distractivă este asigurată de cea de-a doua cameră, care are 8 megapixeli, dar un unghi larg. E ca și cum ai avea mereu cu tine un GoPro și, chiar dacă nu e la fel de eficientă la întuneric, te va ajuta să faci panorame excelente fără să te învârți pe loc cu telefonul. Există și câteva moduri care combină creativ camerele pentru efecte inedite, iar per total, decizia LG G5 de combina două camere cu unghiuri diferite este una foarte inspirată care adaugă valoare considerabilă smartphone-ului.
Designul este, din păcate, una dintre cele mai mari probleme ale G5, cel puțin în opinia mea. LG m-a răsfățat în ultimii ani. LG G3 rămâne unul dintre cele mai frumoase smartphone-uri pe care am pus mâna, iar LG G4 a fost, cu siguranță, unul dintre cele mai interesante, cu a sa carcasă din piele. Cu LG G5, sud-coreenii au vrut să facă un telefon unibody din metal, dar au reușit să stârnească controverse. Smartphone-ul se simte ieftin. Am avut aceeași senzație cu G5 pe care am avut-o și cu Nexus 5x, făcut tot de LG. Un site de prin state a băgat un cutter în carcasă și a descoperit că, într-adevăr, LG G5 are un corp metalic, dar acesta e ascuns sub un strat de vopsea și sub unul gros de amorsă. Nu e un telefon din plastic, dar nici nu oferă senzația unui telefon metalic premium. LG G3 făcea asta mai bine, cu toate că avea o carcasă din plastic și doar vopsea metalică pe deasupra. LG G5 nu are răceala aia frumoasă caracteristică unui smartphone de metal și nici nu oferă senzația aia de rezistență specifică. Pe lânga asta, mai sunt câteva probleme. Marginile argintii zgârie ușor la atingere și strică ”viziunea” unibody, iar mutarea butoanelor de volum de pe spate pe laterala dreaptă mi se pare o decizie neinspirată. Unul dintre lucrurile care îmi plăceau cel mai mult la LG G3 și G4 erau butoanele pe spate, fiindcă erau foarte ușor de accesat în orice moment. Acum, există butonul de deblocare pe spate și butoanele de volum pe laterală, un pic peste mână. Ar mai fi și problema șuruburilor lăsate la vedere în slotul pentru baterie, dar asta este, deja, un detaliu minor.
LG G5 este revoluționar, în sensul în care îi va împinge pe ceilalți producători spre noi limite. Este un gadget care introduce module noi în istoria smartphone-urilor. Totuși, ca smartphone de sine stătător, LG G5 e doar un gadget puternic care știe câteva trucuri interesante. ”Prietenii” sunt interesanți, dar prea puțini la număr și, deocamdată, nu oferă suficiente motive să îi cumperi, însă bateria detașabilă este un plus considerabil, având în vedere că nu mai sunt smartphone-uri de top care să-ți permită să renunți la acumulator în favoarea unuia nou. LG G5 putea la fel de bine să fie încă un smartphone din seria Nexus, însă cei de la LG au mizat pe el puternic și l-au propulsat la statutul de telefon-vedetă. Strategia pare să fi dat roade, având în vedere numărul mare de comenzi la nivel global, dar pe mine nu a reușit să mă convingă. Este un telefon pe care l-aș cumpăra? Cu siguranță. Este telefonul pe care mi l-aș dori cu adevărat. Din păcate, nu.