09 iun. 2016 | 17:08

Playfilm – Warcraft: Începutul e gândit pentru fani, dar îi va prinde și pe cei care nu știu jocurile

ENTERTAINMENT
Playfilm - Warcraft: Începutul e gândit pentru fani, dar îi va prinde și pe cei care nu știu jocurile

Warcraft: Începutul a ajuns și în cinematografele din România, iar noi l-am văzut în avanpremieră, la IMAX 3D, la invitația Ro Image și Blizzard. 

Warcraft: Începuturile a creat foarte mult entuziasm printre gamerii din toată lumea încă de la primul trailer. Și nici nu avea cum să nu creeze hypeavând în vedere că vorbim despre o franciză de peste 20 de ani care s-a transformat în cel mai popular MMORPG al tuturor vremurilor, adică World of Warcraft.

Filmul a venit și au început să curgă și recenziile. Majoritatea negative, dar majoritatea scrise de oameni care ori nu sunt fani ai genului fantasy, ori au ceva împotriva filmelor create după jocuri sau benzi desenate. Poate sunt răutăcios peste măsură, dar în urma recenziilor de la filme precum X-Men, Batman V Superman sau Warcraft, încep să cred că lumea a uitat cum să se distreze și judecă filmele de acest gen ca pe filme pentru Cannes.

Revenind la subiect, recunosc din start că singurele jocuri Warcraft pe care le-am jucat au fost Warcraft III: Reign of Chaos și Warcraft III: The Frozen Throne. Nu m-am atins vreodată de World of Warcraft și nici nu am jucat primele două jocuri din serie, așa că nu sunt un expert privind lumea fantastică construită de Blizzard pe parcursul celor două decenii de existență.

Am fost la film în calitate de amator de filme fantasy care s-a întâmplat să joace și Warcraft 3 în urmă cu mulți ani, așa că recenzia de mai jos e din perspectiva unui om prins cumva între cele două lumi – cea a persoanelor care se duc la film fără să cunoască nimic despre universul Warcaft, și cea a persoanelor prinse cu totul în acest univers.

Recenzie Warcraft: Începutul

Warcraft: Începutul începe cu povestea orcilor, o rasă războinică în căutarea unei lumi noi. Durotan și Draka, orci, urmează să aibă un copil și fac parte din primul val invadator care urmează să cotropească Azeroth, o planetă liniștită, populată de oameni, elfi și gnomi. Da, sună cunoscut, pentru că aceleași rase s-au luptat și în Stăpânul Inelelor, dar conflictele se bazează pe cu totul și cu totul alte motive.

Orcii caută o lume nouă pe care să o ocupe, pentru că lumea lor este pe moarte din cauza unui tip de magie neagră numit Fel. Cu toate că majoritatea orcilor sunt niște brute fără minte, Durotan este un personaj foarte uman, iar dualitatea lui va contribui mult la dezvoltarea acțiunii din film.

Orcii sunt conduși de Gul’Dan, un orc vrăjitor care poate controla magia Fel și care vrea cu orice preț să-i distrugă pe oamenii din Azeroth pentru a popula întreaga planetă cu orci.

Pe partea cealaltă a baricadei se află Anduin Lothar, un războinic de seamă și conducător al armatei oamenilor, dar și regele Llane Wrynn, conducătorul oamenilor. Alături de ei, pentru a lupta cu magia orcilor, se află și Gardianul Medhiv, dar și Kadhagar, un tânăr vrăjitor care descoperă adevărul despre invazia misterioasă.  Garona, o sclavă jumătate orc, jumătate om, are și ea un rol important în această desfășurare de forțe.

Acum că am descris pe scurt firul narativ, să trecem la personaje. Ele sunt multe și importante. Cu unele, fanii Warcraft sunt deja familiarizați, altele sunt construite special pentru marele ecran. Actorii din spatele lor dau tot ce pot, iar asta se simte și, chiar dacă nu vorbim despre performanțe de Oscar, ei reușesc să transmită câteva sentimente reale, deseori înăbușite de montaj aparent grăbit.

Faptul că sunt mulți ”jucători” importanți e ușor problematic, scenariștii și regizorul având dificila sarcină de a îngloba, explica și adapta volume întregi de mitologie de joc în doar două ore de film. De multe ori, m-am simțit de parcă urmăream câteva episoade din Game of Thrones într-un singur episod comprimat. E greu de ținut pasul cu toate persoanjele, cu toate că multe au importanță mai mare decât pare la prima vedere.

Tot legat de poveste, Warcraft suferă de aceeași problemă de care a suferit și Batman V Superman, mai exact pare scris doar pentru a lansa o serie de filme și pentru a prezenta câteva personaje din viitor, nu o poveste de sine stătătoare care ar putea avea o continuare.

Dar asta se rezolvă rapid. Din fericire, povestea este presărată cu lupte din ce în ce mai complexe, iar acestea sunt făcute cu măiestrie de către Duncan Jones. Parcă simți oasele oamenilor zdrobindu-se sub greutatea ciocanelor orcilor, iar câteva cadre sunt rupte din RTS-urile din anii ’90.

Apropo de cadre, din punct de vedere vizual, întreg filmul este eye-candy, aducând efecte speciale de cea mai bună calitate. Atmosfera jocurilor este surprinsă perfect, iar personajele non-umane sunt înfricoșător de realiste. Cel mai mult mi-au plăcut scenele în care magia a jucat un rol important, deoarece efectele chiar te conving de puterea vrăjilor, adoptând, în același timp, stilul vizual al jocurilor.

Concluzia acestei recenzii pentru Warcraft: Începutul: nu e un film perfect, dar e un film bun. În afară de câteva mici probleme ce țin, în mare, de cantitatea enormă de informații care a fost comprimată în numai două ore, Warcraft: Începutul m-a lăsat optimist privind viitorul francizei pe marile ecrane. Are acțiune, efecte de calitate, umor pe alocuri și personaje de care te poți atașa cu ușurință. Sunt schimbări de situație, momente tragice și momente comice. În plus, fanii seriei nu vor pleca dezamăgiți.