Noul iOS 10 beta are o breșă majoră de securitate
iOS 10 este un upgrade la sistemul de operare la celor de la Apple pentru mobile ce se anunță a fi revoluționar, cea mai nouă versiune beta însă, are o problemă majoră.
Toți posesorii de iDevice-uri, indiferent dacă folosesc un iPhone, iPad sau iPod Touch, sunt dependenți de viziunea celor de la Apple pentru iOS, sistemul de operare preinstalat pe toate acelea aparate. Având în vedere cât de agresivi au devenit oficialii gigantului din Cupertino prin împingerea actualizărilor, este mai important ca niciodată să știți la ce vă expuneți atunci când vă instalați noul iOS 10, mai ales în variantă beta.
Deși este puțin probabil, dacă nu imposibil, ca Apple să lanseze iOS 10 cu un kernel necriptat, exact asta s-a întâmplat cu cea mai recentă variantă de iOS 10 beta. În cazul în care noțiunea de kernel vă este străină, merită să o percepeți ca fiind creierul întregului sistem de operare. Asta înseamnă că cineva poate profita de portița din kernel pentru a vă accesa toate celelalte date pe care le aveți pe dispozitiv.
În contextul în care toate celelalte versiuni de iOS au venit un kernel criptat și inaccesibil, decizia companiei în privința iOS 10 beta este un pic ciudată. Conform celor de la MIT Technology Review, motivul din spate ar putea să aibă legătură cu oferirea dezvoltatorilor și experților în securitate cibernetică a unui sistem mai facil prin care să descopere vulnerabilități în iOS. Pasul următor implică dezvăluirea respectivelor vulnerabilități către Apple, urmând ca în final, gigantul din Cupertino să le remedieze în versiunea finală de iOS. În altă ordine de idei, oficialii companiei americane nu au făcut nici un fel de declarație pe marginea acestui subiect, deci nu știm ce să credem.
,,Experții în securitate sunt de părere că aceasă companie renumită pentru practicile ei secretoase a adoptat o strategie nouă și curajoasă menită să încurajeze mai mulți oameni să raporteze bug-uri în software-ul său. S-ar putea totuși și să fi făcut o greșeală stânjenitoare.” Jonathan Zdziarski – un expert în securitate destul de popular este de părere că acest gest a fost făcut intenționat.