08 nov. 2016 | 07:43

Microsoft vă dă banii înapoi pe Call of Duty Infinte Warfare

Gaming
Microsoft vă dă banii înapoi pe Call of Duty Infinte Warfare

Nu trece un an fără un nou joc Call of Duty, iar anul acesta, Activision a lansat Call of Duty Infinite Warfare, deși ar fi bine să nu-l cumpărați din Windows Store.

În urmă cu câteva luni scriam un material vizavi de numărul foarte mare de motive pentru care nu ar trebui să cumpărați jocuri din Windows Store. Printre ele se număra și lipsa suportului pentru SLI, faptul că un joc cumpărat din Windows Store nu este compatibil cu alte platforme – cum se întâmplă la Steam și multe altele.

Între timp, cei de la Microsoft au remediat o parte din probleme, dar lansarea recentă a Call of Duty Infinite Warfare a readus în discuție problemele de compatibilitate. Aparent, problema ține de Activision, deși vinovatul contează mai puțin atunci când gamerii sunt frustrați când au investit 50 – 60 de euro într-un joc și nu se pot bucura de el împreună cu prietenii într-o sesiune multiplayer.

Ideea de bază este cât se poate de simplă. Din totdeauna, cei care au cumpărat un Call of Duty pentru Xbox, în multiplayer s-au putut juca doar cu jucători de pe Xbox. Același principiu s-a aplicat în cazul posesorilor de PlayStation sau PC. Problema este însă că Activision a făcut servere separate pentru Call of Duty pe Steam – cel mai popular magazin online și servere pentru cei care l-au cumpărat din Windows Store. Din păcate, pentru că numărul celor care l-au cumpărat din magazinul Microsoft este foarte mic, cu toate că are un preț mai mic, s-au trezit că nu au parteneri într-o sesiune multiplayer.

În contextul în care vorbim de noul CoD, nu mică i-a fost mirarea unui tânăr când a văzut că nu poate face un joc de Deathmatch pentru că nu a fost găsit decât un singur alt jucător. La scurt timp după, respectivul a sunat la Microsoft și a cerut banii înapoi, iar din fericire, aceștia au fost foarte eficienți, fără a pune prea multe întrebări.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele