01 nov. 2016 | 17:37

Google Chrome este acum mai rapid pe PC-uri

ACTUALITATE
Google Chrome este acum mai rapid pe PC-uri

Google Chrome a avut parte de o optimizare care îi permite să ruleze mai rapid pe PC-uri.

Pe parcursul ultimelor luni de zile, compania din Mountain View a implementat o serie de schimbări menite să facă din Google Chrome un browser mult mai rapid. După cum scriu și cei de la TechCrunch, Google a anunțat la începutul lunii octombrie un proiect prin care vrea să micșoreze cantitatea de memorie utilizată de browser, dar, în același timp, optimizează și alte aspecte.

Astfel, Google Chrome este acum cu 15% mai rapid când vine vorba de încărcarea unei pagini. Acest lucru este posibil deoarece Chrome se folosește de feature-ul Profile Guided Optimization al celor de la Microsoft. Tehnologia a fost disponibilă odată cu lansarea versiunii precedente de Chrome pentru toți utilizatorii de Windows pe 64 de biți, însă acum toți oamenii pot beneficia de ea.

Profile Guided Optimization este un feature Microsoft din kit-ul de dezvoltare Visual Studio, care analizează modul în care o persoană interacționează cu aplicații. Ulterior, se folosește de datele acumulate pentru a le optimiza pe cele mai utilizate.

Pe parcursul ultimilor ani de zile, gigantul din Mountain View a făcut eforturi semnificative în ultimii ani pentru a-și îmbunătăți browser-ul, iar printre altele, această evoluție se reflectă în autonomie sporită a gadgeturilor care îl rulează.

De curând, compania din Mountain View a lansat un update prin care le-a permis tuturor utilizatorilor să beneficieze de Google Cast inclus în Chrome. Din câte se pare, utilizatorii nu vor fi nevoiți să efectueze vreo instalare sau să configureze vreun serviciu. În cazul în care site-ul pe care îl vizitează este integrat cu funcția respectivă și sunt conectați la o rețea similară cu un dispozitiv compatibil, aceștia vor putea vedea pictograma Cast. De asemenea, dacă un site nu este integrat, utilizatorii vor fi nevoiți să acceseze meniul browser-ului și să selecteze opțiunea Cast.