Facebook Messenger Camera e cea mai importantă actualizare adusă aplicației de chat
Căutau de mult timp să includă în Messenger cele mai utile elemente din Snapchat, iar prin intermediul Facebook Messenger Camera, ideea s-a materializat.
Cei de la Facebook au foarte multe companii în portofoliu, iar majoritatea tentativelor de achiziție s-au reflectat într-un succes răsunător. Există însă și excepții de la regulă, iar Snapchat este cea mai importantă. Se pare însă că, după ce oficialii Snapchat au refuzat oferta de a fi cumpărați, compania lui Mark Zuckerberg a luat decizia de a introduce oricum în Messenger funcțiile populare din rețeaua socială alternativă.
Acesta este un trend care a început de mult timp. În urmă cu câțiva ani, de exemplu, când Snapchat era asociată cu mesajele care dispar, Facebook a lansat Poke, o aplicație cu o viață foarte scurtă, construită în jurul aceluiași concept. Acum, în loc să mai încerce să realizeze o aplicație complet nouă, Facebook a decis să introducă o actualizare semnificativă în propria aplicație de chat. Această este intitulată Facebook Messenger Camera.
Trecând peste faptul că noile elemente proaspăt introduse în Facebook Messenger Camera le-ați văzut prima oară în Snapchat, important este că acestea sunt foarte utile și ușor de folosit. De acum înainte, selfie-urile și fotografiile de orice fel realizate prin Messenger vor fi mai artistice, încărcate de efecte speciale și, opțional, mesaje motivaționale.
Este mult mai ușor să ajungeți la Facebook Messenger Camera decât înainte și nu mai este doar un buton cu care trimiteți o poză unui prieten. Butonul de captură este în mijlocul ecranului, o simplă apăsare face o poză, o apăsare prelungită face un film. Imediat după, puteți atașa proaspetei capturi stickere, rame, măști și efecte. În total, este vorba de mii de efecte și toate pot fi personalizate la infinit. Tot la fel ca în Snapchat, veți avea măști 3D ce vă vor înlocui cu brio fața în imagini în mod automat.
Facebook Messenger Camera este disponibilă global acum printr-un update, iar dacă tot a avut parte de o lansare iarna, sunt incluse și efecte de sezon, precum zăpadă sau reni.