18 oct. 2016 | 13:29

Dispozitivul de forma unui tatuaj îi spune telefonului tău cât ai băut

ACTUALITATE
Dispozitivul de forma unui tatuaj îi spune telefonului tău cât ai băut

Un nou dispozitiv discret, asemănător cu un tatuaj, a fost creat cu scopul de a-ți spune cât ai băut, cu ajutorul telefonului.

Mai mulți ingineri care au lucrat sub egida National Institute of Biomedical Imaging and Bioengineering (NIBIB) au dezvoltat un dispozitiv de monitorizare de mici dimensiuni, ce se poartă pe piele și care poate afla nivelul de alcool din transpirație extrem de rapid.

Dispozitivul reprezintă o soluție ideală pentru cei ce vor să știe cât alcool au consumat, prevenindu-i astfel de la a întrece măsura sau de la a se urca la volan.

Selia Selimovic, liderul echipei de cercetare,relatează modul simplu în care funcționează micul tatuaj:  ”seamănă cu un tatuaj temporar, dar este de fapt un biosenzor care are o serie de componente wireless flexibile.

Unul dintre componente eliberează un compus chimic ce stimulează perspirația în zona acoperită de senzor. O altă componentă monitorizează diferențele ale curentului electric ce trece prin transpirația generată, măsurând nivelul de alcool și trimițând informația către un smartphone.”

Dispozitivul purtabil de monitorizare este foarte discret și nu implică niciun efort în ceea ce privește purtarea. Cercetătorii sunt de părere că tocmai datorită acestui fapt, acest dispozitiv de forma unui tatuaj are potențial pentru cei ce vor să știe cât au băut, în ideea de a avea un comportament responsabil

”Măsurarea nivelului de alcool din transpirație este o tehnică ce a mai fost încercată și înainte, dar tehnologiile de atunci aveau nevoie de 2-3 ore pentru a oferi un rezultat. Dispozitivul nostru trimite nivelul de alcool către smartphone în doar 8 minute, făcând monitorizarea consumului de alcool posibilă, practică și personală”, spune Patrick Mercier, un alt membru al echipei de cercetare, discutând despre rapiditatea cu care tatuajul îți poate spune cât ai băut.