Cum cred cercetătorii că a apărut viața pe Terra
De mult timp, oamenii de ştiinţă au presupus că ARN-ul (acidul ribonucleic) ar fi stat la baza apariţiei vieţii pe Pământ. Acum, au obţinut dovezi cu ajutorul cărora pot susţine această teorie, cel puţin parţial.
Demonstraţia este legată de modul în care se formează două dintre cele mai importante blocuri ale compusului organic. ADN-ul este substanţa chimică care conţine codul genetic, acesta determinând caracteristicile fizice. Pe de altă parte, ARN-ul acţionează ca un fel de mesager pentru acidul dezoxiribonucleic, transmiţând „instrucţiunile” pe care le primeşte de la acesta. ARN-ul are capacitatea de a stoca informaţie genetică. Din acest acest motiv, cred cercetătorii, acidul ribonucleic s-ar fi putut afla la originea existenţei vieţii, potrivit Mediafax.
Pentru a verifica această ipoteză, o echipă de cercetători din cadrul Universităţii Ludwig Maximilian din München a încercat să reproducă aceleaşi condiţii existente în primele etape ale apariţiei vieţii pe Terra, cu scopul de a afla dacă acidul ribonucleic s-ar putea dezvolta în condiţii normale. Iniţial, două dintre blocurile de ARN, uracilul şi citozina, au putut fi produse, însă recrearea celelorlalte două, și anume adenina şi guanina, se dovedise imposibilă.
Experţii susţin că, dacă, într-adevăr, toate aceste substanţe se aflau în acel moment pe Terra, înseamnă că ARN-ul a apărut pe planeta noastră încă de la începuturile formării acesteia. Eforturile oamenilor de ştiinţă nu se opresc însă aici, deoarece condiţiile în care s-au format adenina şi guanina nu sunt compatibile cu cele în care au apărut uracilul şi citozina, astfel că misterul apariţiei vieţii pe Pământ rămâne încă nedescifrat.