Care sunt amenințările cibernetice care le produc cele mai mari pagube companiilor
În cadrul Kaspersky Lab Cyber Security Weekend, eveniment organizat în Malta, compania de securitate a prezentat lista cu cele mai importante amenințări cibernetice cu care s-au confruntat IMM-urile în 2016.
Înainte de a ajunge la amenințări, totuși, merită menționat faptul că IMM-urile sunt din ce în ce mai deschise privind soluțiile de securitate, iar acest lucru este îmbucurător. Potrivit Kaspersky și B2B International, peste 40% dinte companiile mici și mijlociii se gândesc să externalizeze infrastructura IT și procesele unor terți, deoarece costurile pentru dezvoltarea și menținerea unor departamente specializate în securitate. În acest caz, SaaS, sau Security as a Service ar putea fi soluția. Practic, companiile ar putea plăti pentru a avea acces la o infrastructură în cloud care ar fi foarte ușor de folosit și mult mai avantajoasă din punct de vedere financiar.
”În ultimul timp, din ce în ce mai multe IMM-uri au început să înțeleagă importanța securității cibernetice. [Amenințările variază] de la ransomware și până la pierderea de date de pe dispozitivele mobile. Totuși, organizațiile mici, de cele mai multe ori, nu dispun de experiența și timpul necesar administrării securității IT. Din acest motiv, ar trebui să aleagă o soluție creată special pentru ele, gândită în jurul nevoilor lor, precum Kaspersky Endpoint Security Cloud”, a declarat Sergey Martsynkyan, Senior Global B2B Product Marketing Manager, Kaspersky Lab, în cadrul evenimentului din malta.
Raportul Kaspersky și B2B menționat anterior, ‘The Evolving Role of SaaS and IT Outsourcing in SMB IT Security, a arătat că principalele incidente de securitate cibernetică pe care le-au întâlnit IMM-urile pe parcursul anului au fost viruși și programe malware care le-au provocat o scădere a poductivității (41%); folosirea inadecvată a resurselor IT de către angajați (39%) și pierderea dispozitivelor care conțin date (31%). În același timp, cele mai mari preocupări ale IMM-urilor sunt programele malware – în special cele de tip ransomware – atacurile cu țintă predefinită, phishing-ul și alte tehnici de social engineering, precum și vulnerabilități necunoscute.
Cercetarea a mai arătat că, în medie, un singur incident de securitate cibernetică din prezent costă IMM-urile 86.500 de dolari. Costul de recuperare crește semnificativ, în funcție de momentul în care este descoperit incidentul. IMM-urile tind să plătească cu 44% mai mult în urma unui atac descoperit la o săptămână sau mai târziu după breșa inițială, comparativ cu cele detectate la o zi. În plus, 40% dintre IMM-urile care au participat la studiu recunosc că nu au priceperea sau informații suficiente despre amenințările la adresa companiei lor. În această situație, crește numărul de IMM-uri care apelează la outsoursing – 57% folosesc deja furnizori de servicii de securitate IT externi, iar 22% plănuiesc acest lucru pentru viitor.
“Raportul arată că IMM-urile se confruntă cu mai multe probleme de securitate. Pe de o parte, în mod tipic, nu dispun de prea multe resurse, bugete și cunoștințe, ceea ce le transformă într-o țintă atractivă pentru infractorii cibernetici. Pe de altă parte, mediul tot mai complex, rezultat în urma anumitor tendințe, cum ar fi volumul dispozitvelor mobile pe care trebuie să le protejeze o companie, impune anumite măsuri. Este, prin urmare, cu atât mai important să își folosească bugetele cu atenție, alegând o soluție creată special pentru ei și să aibă în vedere și opțiunea contractării unor servicii. IMM-urile se pot bucura de avantajele soluțiilor de securitate endpoint chiar și fără a avea bugetele generoase ale companiilor mari”, spune Vladimir Zapolyansky, Head of SMB Marketing, Kaspersky Lab.