Așa ar putea arăta viitorul iPhone 7
În ciuda faptului că se bate cap în cap cu FBI-ul prin tribunale, gigantul din Cupertino continuă evoluția telefoanelor sale cu noul iPhone 7. Iată, așadar, cum ar putea arăta acesta.
Așteptat să apară în luna septembrie a acestui an, viitorul model de iPhone are posibilitatea să readucă vânzările Apple înapoi pe linie ascendentă. Deși iPhone 6S a fost considerat un succes, vânzările Apple au început să stagneze și deși gigantul american încă se bucură de un real succes în China, lansarea lui Samsung Galaxy S7 ar putea să afecteze și mai tare vânzările Apple, ducând la nevoia urgentă de a interveni cu ceva competitiv cât mai curând. Cum deja impresiile despre noul Galaxy S7 sunt extrem de bune, inclusiv ale noastre (review în curând!), e clar că lumea are așteptări enorme de la viitorul iPhone 7. Pentru că toată lumea este curioasă, iată deja primele imagini ale aparatului.
Deși arareori Apple oferă detalii anticipate asupra viitoarelor sale produse, asta nu oprește lumea să scurgă pe Internet diferite imagini cu noile mobile. Drept urmare, francezii de la Nowhereelse.fr au reușit să pună mâna pe fotografii care ar putea conține detalii cu ceea ce ar putea fi a 10-a carcasă a unui viitor iPhone 7. Dacă detaliile sunt cele adevărate, nu se pare că Apple inovează prea mult când vine vorba de design-ul noului mobil.
Primul lucru care se poate observa din aceste imagini este că aparatul vine cu o singură cameră (complet contrar față de ce se specula până acum), însă este inclusă în corpul aparatului și nu iese în afară ca în cazul lui iPhone 6 și 6+.
Un alt detaliu care se observă imediat este lipsa liniilor pentru antene direct pe spatele aparatului. Acestea au fost mutate pe marginea de sus și de jos a terminalului. Evident, design-ul va deveni mai fluid și mai simplu. Deși acest design este departe de a fi cel final, sau nici măcar cel adevărat (lipsa camerelor duble poate fi un șoc pentru unii), e clar că Apple vrea ca noul model să reprezinte un pas înainte în eleganța aspectului telefoanelor sale.
Totuși, iPhone 7 nu este singurul mobil pe care gigantul din Cupertino vrea să-l lanseze în acest an. Se preconizează că Apple va urma să dezvăluie un continuator al lui iPhone 5S în această primăvară. Supranumit iPhone 5SE, aparatul va fi noul model entry-level al firmei lui Tim Cook pe 2016. Se speculează că noul iPhone 5SE va suporta Apple Pay și va rula inteligența artificială Siri doar la auzul comenzilor vocale.
Trebuie să menționăm că tot ce știm până acum e doar pură speculație, de vreme ce Apple nu dezvăluie nimic oficial până la evenimentul său din septembrie și, posibil, în acest martie.