16 mart. 2016 | 12:32

iPhone SE va fi cel mai mic smartphone capabil să filmeze 4K

ACTUALITATE
iPhone SE va fi cel mai mic smartphone capabil să filmeze 4K

iPhone SE ar putea fi lansat săptămâna viitoare, iar detaliile despre noul smartphone al Apple nu încetează să ajungă pe Internet.

Știm deja că iPhone SE va fi, în mare, o versiune mai mică de iPhone 6S, creată special pentru cei cărora 4,7 inch li se pare prea mult când vine vorba despre diagonala display-ului.

iPhone SE va avea un ecran de 4 inch cu rezoluție 1334×750, procesorul Apple A9 și 2GB RAM, conform unor zvonuri. Spațiul de stocare va fi de 16 sau 64GB (ciudată opțiune, dacă ar fi să mă întrebați pe mine), iar serviciul Apple Pay va fi și el disponibil.

Cea mai nouă veste este legată de camera foto. S-ar părea că iPhone SE va fi cel mai mic smartphone capabil să fimeze la rezoluție 4K.

Asta se va datora aceleași camere de 12MP găsită în prezent și pe iPhone 6S, dar nu știm dacă aceasta va beneficia de stabilizare optică a imaginii.

Nu se știe nici dacă sistemul 3D Touch, implementat de Apple în display-ul ultimelor sale telefoane, va fi prezent pe versiunea ”mini” a smartphone-urilor.

iPhone SE ar putea fi lansat la data de 21 martie, alături de un nou iPad Pro de 9,7 inch. Ambele dispozitive vor rula iOS 9.3, iar actualizarea de software ar putea ajunge și pe restul gadgeturilor aflate deja în piață în următoarele săptămâni.