27 apr. 2015 | 16:36

Când cel mai mare avion de pasageri și-a luat zborul: Ce viitor mai are gigantul Airbus A380?

ACTUALITATE
Când cel mai mare avion de pasageri și-a luat zborul: Ce viitor mai are gigantul Airbus A380?

Pe 25 aprilie, în urmă cu 10 ani, Airbus A380, cel mai mare avion de pasageri din lume, efectua primul său zbor la Toulouse.

În 2005, atunci când a zburat pentru prima oară, Airbus A380 a devenit imediat superstarul din domeniul aeronauticii. Mulți îl vedeau pur și simplu drept noul deținător al titlului de cel mai mare avion din lume, pe care l-a furat atunci de la Boeing 747. Alții, însă, vedeau mult mai mult decât atât. Pentru ei, Airbus A380 urma să fie avionul care să combine luxul cu transportul în masă. De asemenea, datorită capacității sale imense, acesta urma să reducă din traficul de pe cele mai aglomerate avioane ale lumii. Viitorul lui Airbus A380 arăta bine la acea vreme.

Astăzi, A380 a împlinit 10 ani, iar după cum scrie și Bloomberg, deja traversează o criză a vârstei mijlocii. Iar acest lucru nu este în totalitate vina companiei producătoare. La momentul la care a fost lansat, A380 trebuia să fie răspunsul celor de la Airbus la probleme aglomerației aeriene. Și părea a fi un răspuns destul de bun. Avionul era însă atât de mare, încât aeroporturile au fost nevoite să facă modificări pentru a putea acomoda un asemenea gigant. În România, acesta nu poate fi primit nici pe Henri Coandă, nu datorită pistelor, ci datorită căilor de rulare incompatibile.

În schimb, companiile aeriene au cumpărat avionul și l-au transformat într-un mijloc de transport de lux. În condițiile în care avionul poate transporta peste 850 de oameni, majoritatea liniilor aeriene transportă cu ajutorul lui între 407 și 540 de persoane. Emirates a anunțat planuri pentru includerea a 615 locuri, în timp ce rușii de la Transaero vor să transporte cu un astfel de avion nu mai puțin de 652 de persoane.

airbus a380 boeing zbor 1

Airbus a încurajat companiile să renunțe la baruri, magazine duty-free sau dușuri în favoare locurilor în plus, dar va mai dura ceva până rezultatele vor fi vizibile. Unul dintre principalele motive pentru care Airbus A380 s-a descurcat slab este și rata de adopție extrem de slabă în piețele aeriene dezvoltate. Astfel, în timp ce în China doar 5 linii aeriene beneficiază de super jumbo-ul A380, în America nu există niciuna care să fi comandat vreun model. Cumulată cu faptul că de doi ani nu au mai existat comenzi pentru acest avion, situația a fost atât de gravă, încât unul dintre creatorii săi a sugerat încheierea producției.

Din cele 1.550 de comenzi la care se așteptau cei de la Airbus în urmă cu zece ani nu au fost efectuate decât 380. Dintre acestea, doar 158 au fost livrate. Nici Boeing nu a avut mai mult succes cu noul 747-8, americanii fiind nevoiți să reducă producția din diverse motive. Dacă este să ne luăm după declarațiile oficialilor din cadrul Airbus, programul A380 va mai dura încă 40 sau 50 de ani. Cu asemenea vânzări, însă, e greu de crezut că acest lucru se va întâmpla.