22 mai 2015 | 13:38

Windows 3.0 împlinește 25 de ani: E fundația celui mai cunoscut sistem de operare

ACTUALITATE
Windows 3.0 împlinește 25 de ani: E fundația celui mai cunoscut sistem de operare

Pe 22 mai se împlinesc 25 de ani de la lansarea Windows 3.0, prima versiune cu adevărat populară a sistemului de operare de la Microsoft. Totodată, este versiunea pe care Solitaire a debutat.

În anul 1990, 256 de culori însemnau ceva. Aceasta era paleta de culori suportată de cei mai nouă versiune de Windows la acea vreme, denumită Windows 3.0. Anunțul oficial a fost făcut în data de 22 mai, iar Windows 3.0 a devenit prima versiune a sistemului de operare utilizată la scară largă. Asta și pentru că Windows 3.0 venea preinstalat pe multe dintre PC-urile acelor vremuri. Windows 3.0 era disponibil atât pe 16 biți, cât și pe 32 de biți, în cazul în care aveați un procesor Intel 80386 sau 386, așa cum a ajuns să fie cunoscut mai târziu.

Odată cu lansarea lui Windows 3.0, cei de la Microsoft puteau concura, în sfârșit, cu Apple. Printre elementele noi introduse se numărau panoul de control și structurarea pe ferestre mult mai accesibilă, alături de ”program manager”, ”file manager” și ”print manager”. De asemenea, a fost introdus și un nou kit de dezvoltare de software (SDK) care ușura treaba celor care scriau programe.

windows 3.0 lansare

Cerințele de sistem pentru a putea rula Windows 3.0 includeau un procesor 8086, 8088 sau versiuni mai noi, 6-7MB de spațiu liber pe hard și MS-DOS 3.1 sau o versiune mai nouă. Nu trebuie uitate nici jocurile care veneau odată cu Windows 3.0. În 1990 și-au făcut debutul jocuri precum Minesweeper, Hearts și Solitaire.

Sistemul de operare a fost un punct cotitură pentru compania din Redmond, aflându-se la baza tuturor versiunilor care aveau să fie eliberate pe parcursul anilor ’90. 2015 a fost și anul în care Microsoft a împlinit vârsta de 40 de ani, mai multe informații despre acest lucru fiind disponibile pe Playtech aici.