Cât de puternice sunt baloanele cu Internet de la Google: Unul oferă 4G pe zeci de kilometri
Planul Google de a livra servicii de Internet prin baloane plutitoare în stratosferă a fost dezvăluit încă din iunie 2013. Oficialii companiei le-au denumit, în mod sugestiv, “turnuri de telecomunicație în cer”.
Proiectul Loon este foarte îndrăzneț, iar reușita lui ar putea schimba viața a milioane de oameni. Un astfel de balon poate rămâne suspendat în aer pentru mai mult de șase luni și poate asigura servicii 4G pentru o zonă de dimensiunile insulei Rodos, cea mai mare din Grecia.
Totuși, zona de acoperire ar putea fi mult mai mare, pentru că baloanele amplifică semnalul între ele și suprafața terestră acoperită poate fi mai mare. Asta pentru că un singur balon poate acoperi 80 de km, iar insula Rodos are o lungime de 77 km și o lățime de 59,5 km, scrie ArsTechnica.
Un dispozitiv Loon este compus din două baloane: cel exterior este umplut cu heliu, iar cel mic, în interior, este umplut cu aer. “Putem fie să pompăm aer înăuntru, ceea ce o să facă balonul să o ia în jos, fie putem scoate aerul, ceea ce îl va face să urce. Astfel schimbăm altitudinea”, a explicat Johan Mathe, inginerul software Google, care a ocupat un rol cheie în proiectarea sistemului de navigație Loon. “Pentru unele țări, a avea internet o dată pe zi timp de o oră e mare lucru”, a completat acesta.
Evoluția Proiectului Loon de la Google
În primă fază, baloanele puteau atinge o altitudine de 800 de metri și puteau rămâne în aer timp de cinci zile. Acum, media este de câțiva kilometri și 100 de zile, recordul fiind de 187. Momentan este mai mult decât mulțumitor rezultatul, ținând cont de faptul că Google aduce îmbunătățiri în mod constant.
De asemenea, Project Loon a oferit inițial doar viteză 3G, iar acum folosește 4G/LTE, atingând viteze de 100Mbps. Google a oferit Internet unei școli din Brazilia și a stabilit parteneriate cu operatorii Vodafone în Noua Zeelandă, Telstra în Australia și Telefonica în America Latină.
“Acum lansăm baloane în principal din Noua Zeelandă. Am ales inițial această latitudine pentru că vântul este prielnic, iar Noua Zeelandă a fost primitoare. Țările deasupra cărora zburăm au fost bucuroase să ne ofere permisiune de zbor. Între timp am obținut-o de la toate țările din emisfera sudică”, a declarat Katelin Jabbari, purtătorul de cuvânt Google.
În ciuda optimismului afișat de Google, Bill Gates, fondatorul Microsoft, nu vede însă proiectul drept o prioritate pentru locuitorii ţărilor sărace. „Când mori de malarie, cred că te vei uita în sus, vei vedea acel balon şi nu ştiu cum anume te va ajuta. Când un copil suferă de dizenterie, nu, nu cred că este vreun site care să-l ajute“, a precizat Bill Gates în august 2013. Între timp, Facebook a anunțat o inițiativă similară denumită Internet.org.
Autor: Andrada Bonea