Noi detalii despre viitorul Nexus pe care l-ar produce Huawei
Huawei ar putea lansa primul său telefon Nexus la finalul acestui an și odată cu acest parteneriat se pot ajuta reciproc ambele companii.
Anul acesta am putea avea parte de o nouă premieră în seria Nexus. După ce a lansat anul trecut primul phablet în colaborare cu cei de la Motorola, Google ar putea apela anul acest pentru prima oară la un producător din China.
De ceva vreme se zvonește că ar fi vorba despre Huawei, iar cei de la Verge menționează acum că noul dispozitiv va fi lansat în toamna acestui an. Alături de terminalul chinezilor, Google ar putea introduce și o variantă mai ieftină, produsă de LG, companie cu care americanii au mai colaborat în trecut.
Ecranul de pe terminalul Huawei ar urma să fie de 5,7 inci, iar cel de pe modelul LG de 5,2 inci. Pentru a întări colaborarea, Google ar putea să-i ajute pe chinezi să comercializeze noul lor smartwatch pe piețele din Vest. De cealaltă parte, această colaborare i-ar ajuta pe chinezi să-și creeze o imagine mult mai bună în Statele Unite și în alte țări în care au fost uneori priviți cu suspiciune din cauza trecutului fondatorului Huawei.
Ren Zhengfei a fost ofițer în cadrul armatei chineze, iar în urmă cu doi ani Huawei a fost acuzată de spionaj. În mod ciudat, însă, Ren a fost privit la un moment dat cu suspiciune și în China, din cauza unor presupuse legături între familia sa și Kuomintang, partidul rival pe care comuniștii l-au îndepărtat din China înainte de formare Republicii Populare.