20 iun. 2015 | 14:14

NASA a realizat primele fotografii color animate cu Pluto

ȘTIINȚĂ
NASA a realizat primele fotografii color animate cu Pluto

Misiunea ”New Horizons” a celor de la NASA a transmis primul set de imagini color animate cu Pluto.

Din momentul în care a pierdut statutul de planetă, Pluto nu a mai fost atât de interesantă pentru majoritatea populației. Cu toate acestea, NASA a continuat eforturile de explorare, iar acum, avem parte de primele fotografii color animate cu ”fost planetă”. Acestea au fost realizate de către naveta ”New Horizons” și ne prezintă Pluto, alături de satelitul natural Charon.

Misiunea New Horizons, după cum scriu cei de la Engagdet, este dotată cu un aparat special denumit ”Multicolor Visible Imaging Camera”. Aceasta din urmă este capabilă de a realiza fotografii în ”albastru, roși și infraroșu”, combinându-le ulterior pentru a obține o imagine color. Acestea au fost realizate în perioada cuprinsă într 29 mai și 3 iunie, iar în cadrul lor se pot observa atât Pluto, cât și Charon, rotindu-se în jurul centrului lor de gravitație comun.

[related]

Datorită limitărilor tehnologice și distanței, imaginile nu sunt foarte clare. New Horizons se va afla cel mai aproape de Pluto în data de 14 iulie, atunci când va zbura la aproximativ 7.800 de kilometri de suprafață. Mai jos, puteți urmări un videoclip în care Pluto alături de misiunea New Horizons sunt prezentate în detaliu.