HTC One M9 are o dată de lansare şi preţuri oficiale

, 16 Mar, 06:11

Deoarece în cadrul evenimentului de anunţare pentru nu au fost confirmate cele mai importante detalii, abia acum aflăm un preţ oficial.

Cum era de aşteptat, HTC One M9  va fi unul dintre cele mai populare smartphone-uri ale acestui an. în Barcelona, respectivul gadget are o configuraţie hardware mai mult decât decentă şi un design menit să atragă amatorii de dispozitive premium. Din păcate, în acelaşi context, preţul oficial şi alte particularităţi legate de disponibilitatea aparatului au rămas învăluite în mister, până acum.

Printr-un comunicat al celor de la HTC aflăm că noul smartphone se lansează astăzi, 16.03.2015 în Taiwan. Doritorii care şi-au propus să achiziţioneze noul vârf de gamă al companiei asiatice pot face acest gest fără să apeleze la vreun operator de telefonie sau să se înscrie la vreun contract. HTC One M9 va fi disponibil nesubvenţionat în două variante, de 32 şi 64GB, la preţurile de 690, respectiv 750 de dolari.

Având în vedere că vorbim de o lansare în Taiwan, nu este exclus ca aceste valori numerice să beneficieze de mici modificări în momentul în care terminalul va ajunge şi în alte colţuri ale mapamondului. De asemenea, nu se ştie la această oră dacă versiunile cu 32 şi 64 de GB vor fi singurele sub care HTC One M9 va putea fi achiziţionat global.

La final, în România, în alte ţări europene sau în Statele Unite ale Americii, nu ştim încă momentul exact începând cu care ne vom putea achiziţiona un noul vârf de gamă de la HTC. Gigantul taiwanez a promis că nu ar trebui să mai dureze multe după lansare din Taiwan.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail