Cum îți transformă Microsoft telefonul în computer: Soluția din Windows 10 e Continuum
O nouă unealtă software foarte creativă introdusă de Microsoft la Build 2015 poartă numele de Continuum şi-ţi transformă smartphone-ul cu Windows 10 în PC.
Windows 10 se anunţă a fi un pas din ce în ce mai important în istoria sistemelor de operare ieşit din Redmond. Microsoft nu doar că îşi pune mari speranţe în noul SO, dar face şi eforturi semnificative în a introduce funcţii din ce în ce mai interesante, atât în versiunea pentru desktop-uri a sistemului de operare, cât şi în varianta pentru telefoane inteligente.
Prin Continuum, un smartphone câştigă abilitatea de a se transforma rapid într-un mic desktop, dacă aveţi nevoie. În funcţie de perifericele conectate la telefon, automat pe un ecran exterior va fi afişată o interfaţă complet diferită decât de cea de telefon. Când conectaţi un panou sensibil la atingere, veţi putea interacţiona cu sistemul de operare folosind o interfaţă de tabletă. În cazul în care conectaţi un monitor obişnuit, un mouse şi o tastatură la telefonul vostru cu Windows 10, pe ecran va fi afişată interfaţa standard de desktop, cu o bară de start clasică şi un taskbar.
Dacă veţi folosi Microsoft Word, de exemplu, aplicaţia va arată exact aşa cum v-o aduceaţi aminte. Până şi toate scurtăturile din taste vor funcţiona. Pentru scenarii în care nu aveţi nevoie de o putere de procesare semnificativă, Continuum va fi o revelaţie când vine vorba de bagajele pe care le luaţi în deplasări.
Pentru că noua funcţie anunţată de Joe Belfiore în cadrul conferinţei Build 2015 implică totuşi nişte specificaţii hardware high-end, directorul Microsoft a ţinut să menţioneze că s-ar putea să funcţioneze doar pe anumite telefoane cu Windows 10. Nu de alta, dar, după cum se poate vedea şi în captura de mai sus, cât timp Continuum este activat, smartphone-ul continuă să funcţioneze în mod normal, particularitate care necesită anumite resurse.