15 mart. 2015 | 11:00

Ceasurile inteligente fascinează, dar mașinile inteligente sunt viitorul: Ce soluție are Apple

ACTUALITATE
Ceasurile inteligente fascinează, dar mașinile inteligente sunt viitorul: Ce soluție are Apple

Ceasurile inteligente, odată cu Apple Watch, sunt cel mai „fierbinte“ subiect. Totuși, acestea sunt sau nu viitorul, dar mașinile inteligente și autonome au mai mari șanse să ne schimbe viețile.

În afară de detaliile despre Apple Watch, Tim Cook a “scăpat” luni o infomație cel puțin la fel de interesantă despre sistemul CarPlay. “Fiecare producător mare de automobile este interesat de CarPlay. La doar un an după lansare există mai mult de 40 de modele noi de mașini cu aplicația încorporată”, a declarat acesta.

CarPlay e platforma prin care Apple își va integra dispozitivele în fiecare automobil. Acest sistem permite efectuarea apelurilor, utilizarea hărților, accesul la mesaje și pornirea player-ului de muzică cu un singur cuvânt sau cu atingerea ecranului central. Cu alte cuvinte, ne scapă de pericolele pe care manevrarea clasică a telefonului le-ar putea genera și contribuie la conturarea relației pe care o vom avea cu tehnologia în viitor, scrie The Guardian.

Prezentarea CarPlay

De ce ar avea un astfel de sistem mai mult succes decât un produs purtabil? Pentru că utilitatea sa este incontestabilă în ceea ce privește siguranța în mașină și ușurința cu care îți poți rezolva treburile în timp ce te îndrepți undeva. Tehnologia actuală e mai degrabă proiectată să îți distragă atenția. Asta pentru că atât gadgeturile, cât și aplicațiile pornesc de la divertisment drept prim scop. Abia apoi se dezvoltă și celelalte utilități.

Totuși, sistemul CarPlay s-ar putea regăsi în peste 24 de milioane de mașini până în 2019, după ce Ferrari, BMW, Audi, Mercedes, Jaguar, Land Rover, Volvo, Ford, Toyota și Nisssan au anunțat că îl vor integra în automobilele lor.

Autor: Andrada Bonea