07 sept. 2015 | 17:53

Cea mai puternică rachetă din lume ar putea decola mai devreme decât te-ai fi așteptat

ACTUALITATE
Cea mai puternică rachetă din lume ar putea decola mai devreme decât te-ai fi așteptat

Gigantica rachetă Falcon Heavy a celor de la SpaceX are o nouă dată de lansare. De data aceasta nu ne referim la o lansare pe piață, ci la una în spațiu. În primăvara anului viitor, super-racheta ar trebui să decoleze spre orbită.

Potrivit vicepreședintelui SpaceX, Lee Rosen, „ziua în care vom lansa racheta Falcon Heavy, undeva la sfârșitul lunii aprilie, va fi una cu adevărat specială”.

Lansarea rachetei a suferit numeroase întârzieri, așa că de data aceasta toată lumea contează pe faptul că această dată să fie respectată. SpaceX a promis inițial că racheta va fi lansată în 2013.

Ultima amânare a lansării a survenit anul acesta,  în urma eșecului suferit de racheta Falcon 9. Aceasta avea scopul de a transporta alimente și echipamente pentru astronauții de pe Stația Spațială Internațională, dar a explodat la numai două minute de la lansare.

Potrivit celor de la The Verge, Falcon Heavy va fi cea mai puternică rachetă operațională, capabilă să lanseze 53.000 de kilograme în orbita joasă a Pământului. Singura rachetă care s-a apropiat de performanța de care ar trebui să dea dovadă Falcon Heavy, a fost Saturn V, care a fost utilizată în misiunea celor de la NASA de a ajunge pe lună.

Falcon Heavy este compusă din trei rachete de tip Falcon 9, lipite împreună. SpaceX plănuiește să recupereze corpul principal, care propulsează racheta, prin aterizarea acestuia înapoi pe Pământ. Procesul a fost demonstrat într-un videoclip publicat pe contul lor de YouTube.

Lansarea programată în primăvara anului viitor, dacă va avea loc cu adevărat, va depăși stadiul de demonstrație. O a doua lansare este programată în luna septembrie, anul viitor, când Air Force va trimite 37 de sateliți în spațiu.

Aici găsiți mai multe informații despre compania SpaceX și despre proiectele sale.