25 nov. 2015 | 08:49

Cât câștigă Apple la un iPad Pro și cât de bine se vinde tableta gigant

ACTUALITATE
Cât câștigă Apple la un iPad Pro și cât de bine se vinde tableta gigant

Nu a trecut mult timp de când noul iPad Pro a început să fie comercializat, dar noua tabletă se pare că are abilitatea de a spori semnificativ încasările companiei.

După câțiva ani de speculații legate de un iPad supradimensionat, tableta gigant a ajuns pe piață sub numele de iPad Pro.

Aceasta are o diagonală de 12,9 inci și un procesor foarte puternic, similar ca performanță cu unul dintr-un ultrabook modern. În timp ce vânzările de tablete au scăzut semnificativ în ultimii ani din pricina faptului că utilizatorii nu simt nevoia să le schimbe atât de des, foarte mulți s-au întrebat dacă noul iPad Pro va reuși să influențeze acest trend și să genereze vânzări foarte mari.

Răspunsul la întrebarea de mai sus se pare că este da. Mai mulți analiști sunt de părere, la unison, că noua creație Apple este una foarte inspirată care va reuși să atragă și mai mulți utilizatori pe tărâmul iPad-urilor, mai ales creatori de conținut profesioniși care vor aprecia enorm performanța Apple Pen.

Statistic, se pare că profitul net pe care Apple îl obține din vânzare fiecărui iPad Pro este de aproximativ 200 de dolari, semnificativ mai mic decât cel pe care îl obține cu fiecare iPhone 6 de exemplu. Cu toate acestea, analiștii sunt de părere că în primul trimestru de disponibilitate, se vor vinde câteva milioane de astfel de produse. Inițial s-a crezut că va fi vorba de 5 milioane de unități, dar acum cei de la RBC Capital Markets aproximează că vom vorbi de ,,doar” trei milioane de iPad Pro-uri vândute.

În orice caz, cu 3 milioane de unități vândute și 200 de dolari profit per unitate, cei de la Apple poate celebra cu entuziasm un profit total de 600 de milioane de dolari dintr-o o clasă nouă de dispozitive și încasări de aproximativ 2,4 miliarde. Nu este exclus ca analiștii să se înșele parțial în privința estimărilor, dar, cel mai probabil, nu greșesc cu un procent semnificativ.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele