20 iun. 2015 | 17:34

Care este părerea Samsung despre utilizatorii de bețe selfie [VIDEO]

VIDEO
Care este părerea Samsung despre utilizatorii de bețe selfie [VIDEO]

În încercarea de a-și promova cele mai bune telefoane, cei de la Samsung au făcut o remarcă interesantă cu privire la utilizatorii de selfie stick-uri.

Selfie-urile sunt mult mai vechi decât mulți dintre noi am fi crezut. Cu aproape o sută de ani înaintea lansării modelului Simon produs de IBM și cu peste un secol înaintea iPhone-ului, aparatele de fotografiat nu se aflau decât la început de drum. Acestea erau un lux pe care nu foarte mulți și-l permiteau, iar în acea perioadă au apărut primele autoportrete realizate în oglindă.

Acum, selfie-urile au devenit mai populare ca niciodată, iar Samsung încearcă să ne demonstreze că telefoanele lor sunt cele mai potrivite. Conform CNET, în timpul unei reclame pentru Samsung Galaxy S6, se menționează că oamenii au ajuns să poarte după ei bețe precum cei din preistorie. Pentru a elimina nevoie de a le avea pe acestea, Samsung Galaxy S6 este dotat cu o cameră foto cu unghi larg care poate cuprinde în cadru un grup mare de persoane.

[related]

În ciuda campaniilor publicitare, Samsung Galaxy S6 nu se descurcă excelent pe piață. Luna aprilie a fost, din anumite puncte de vedere, una relativ bună pentru cele două flagship-uri Samsung. Cu toate acestea, Galaxy S6 și S6 Edge nu au fost capabile să depășească iPhone 6 și iPhone 6 Plus la capitolul vânzări. Conform unui studiu efectuat de Counterpoint, dispozitivele Apple au fost cele mai bine vândute telefoane.