15 ian. 2015 | 17:05

Call of Duty: Advanced Warfare, la primul DLC: Când va fi lansat Havoc [VIDEO]

ACTUALITATE
Call of Duty: Advanced Warfare, la primul DLC: Când va fi lansat Havoc [VIDEO]

Fanii popularului se vor bucura să afle că în curând, dacă vor fi terminat campania originală, vor avea un motiv să revină asupra jocului.

Lăsând la o parte lansarea cu probleme semnificative de funcţionalitate şi compatibilitate, Call of Duty Advanced Warfare este un joc ce a fost primit foarte bine de public şi critici. Din păcate, ca aproape orice joc din această serie, când vine vorba de durata campaniei Single Player, pare prea scurtă. Soluţia, ca de fiecare dată, vine sub forma unor DLC-uri lansate la intervale regulate.

Poartă numele de Havoc. Acesta se adresează în egală măsură celor care preferă să se joace de unii singuri, cât şi celor care au o fascinaţie pentru modul multiplayer. În principiu, va fi vorba de o nouă campanie intitulată a cărei poveste implică o invazie a unor zombi dotaţi cu exoschelete într-o clădire de cercetare a companiei Atlas. Voi veţi juca rolul unuia din patru laboranţi Atlas complet nepregătiţi pentru luptă. Ceilalţi trei vor fi interpretaţi de o serie de actori populari de la Hollywood: Bill Paxton, John Malkovich şi Rose McGowan. Numele caracterului vostru va fi Bernthal.

Incluse în acelaşi DLC vor fi patru hărţi noi pentru multiplayer cu numele de Core, Urban, Sideshow şi Drift, o armă modificată cu numele de AE4 Widowmaker şi o armă complet nouă – AE4 directed Energy Assault Rifle. Distribuţia DLC-ului descris mai jos va începe prin intermediul consolelor Xbox pe 27 ianuarie, urmând ca în următoarele săptămâni să poată profita de el şi cei care şi-au cumpărat jocul pe PC sau PlayStation.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele