Noul avion Boeing va fi atât de mare încât se va împături ca să încapă în aeroporturi
Boeing, gigantul aviației, este pe cale să revoluționeze industria prin construirea celui mai mare avion cu două motoare. Aceștia îl numesc 777-9X și va fi primul aparat de zbor din familia 777X.
Motive de entuziasm sunt atât pentru călătorii frecvenți, cât și pentru pasionații de aviație. 777-9X nu va fi doar încă un avion lansat de Boeing. Nu, acesta va fi mare. Atât de mare încât va trebui împăturit ca să încapă în aeroporturi.
Pentru ca asta să fie posibil, noul avion va avea balamale amplasate la vârfurile aripilor care vor permite împăturirea acestora, permițând giganticului avion să se strecoare pe căile de rulare din aeroporturi. Acesta va fi primul aparat de zbor de acest gen, se laudă cei de la Boeing.
Potrivit CNN, 777-9X va avea cea mai mare anvergura a aripilor dintre toate modelele produse de Boeing, în 99 de ani de existență: aproape 72 de metri. Ca să vă faceți o idee, asta înseamnă cât patru camioane parcate unul în spatele celuilalt. Doar vârfurile aripilor, care se vor împături, măsoară aproape patru metri, iar pentru a nu se împături în timpul zborului, acestea vor fi echipate cu un sistem avansat de blocare.
La fel ca aripile, cabina avionului va fi la fel de mare. 777-9X va primi la bordul său cel puțin 400 de pasageri, cu 34 mai mulți decât competitorul său direct, Airbus A350-1000, care poate transporta 366 de pasageri. De asemenea, cabina noului Boeing va fi cu 40 de centimetri mai lată decât a competitorului, iar aceștia susțin că datorită spațiului extra, pasagerii din clasa economy vor beneficia de mai mult spațiu între scaune.
Un alt motiv de bucurie pentru pasionații zborului ar fi că geamurile vor fi cu 15% mai mari, astfel se vor putea bucura mai bine de priveliștea oferită de zborul la mii de metri înălțime. În plus, Boeing le oferă ocazia companiilor aeriene să-și costumizeze după plac secțiunile avionului. Așadar, fiecare clasă ar putea avea un„ tavan diferit, dar și alte elemente estetice care vor crea impresia de cabine total diferite”, declară Boeing.
Noua familie de avioane, 777X, a celor de la Boeing dorește să revoluționeze lumea aviației, permițând avioanelor cu două motoare să zboare pe aceleași rute ca cele cu patru motoare, care consumă o cantitate mult mai mare de combustibil. Media de zbor pentru un 777-9X ar trebui să atingă pragul de 14.000 km, adică aproape distanța dintre Dubai și Panama.
Producția pentru 777-9X ar trebui să înceapă în 2017, iar primul avion să ia calea cerului în 2020. Comenzile însă nu au întârziat să apară. Până acum, au fost comandate 320 astfel de avioane, de către companii aeriene precum Emirates, Nippon Airways, sau Lufthansa.
Acest proiect, împreună cu altele care fac parte din familia 777X, demonstrează că dezvoltarea rapidă a tehnologiei împinge barierele aviației și îi permite acesteia să schimbe modul în care oamenii călătoresc de la un cap la altul al planetei.