De la Londra la New York, într-o oră: Airbus ar putea construi următorul Concorde

, 04 Aug, 17:11

Airbus a primit de curând un patent pentru un avion hipersonic, care ar putea atinge viteze mult mai mari decât ale fostului Concorde.

În mod normal, un drum de la New York la Londra durează în jur de șapte ore. Concorde, avionul care a fost scos din uz în urmă cu mai mulți ani, reușea să parcurgă distanța dintre cele două orașe în aproximativ trei ore și jumătate. Acum, această durată ar putea fi redusă la numai o oră, dacă este să dăm crezare unor informații apărut pe site-ul Business Insider.

Airbus

Din câte se pare, compania a primit un patent în Statele Unite pentru un avion hipersonic capabil să circule cu viteze de 4,5 ori mai mari decât cea a sunetului și care va ajunge la Paris la San Francisco în trei ore. În patent, cei de la Airbus au menționat că este vorba despre un ”vehicul zburător cu o aripă delta plasată pe fiecare parte a fuzelajului și un sistem de motoare capabil să îl propulseze”.

Airbus

Trei tipuri de motoare vor fi folosite pe parcursul unei călătorii. La decolare, vor fi activate cele două turboreactoare de sub fuselajul avionului și motorul rachetă din spatele avionului. Înainte de a se depăși viteza sunetului, cele două turboreactoare vor fi dezactivate, iar în timpul urcării va funcționar doar motorul rachetă. Acesta va fi oprit odată ce altitudinea recomandată este atinsă, iar singurele elemente active vor fi cele două statoreactoare.

Airbus

Una dintre marile probleme pe care le-a avut Concorde înainte a fost legată de sunetul produs atunci când avionul depășea viteza sunetului. Modelul prezentat în acest patent, însă, include câteva elemente menite să reducă zgomotul. Avionul ar putea fi utilizat chiar și într-unele misiuni militare, transportând trupe speciale sau lovind ținte importante cu ajutorul unor pulsuri electromagnetice.

Etichete:
Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail