08 iun. 2015 | 23:22

Apple a anunţat iOS 9. De ce nu vă ajută prea mult în România?

TEHNOLOGIE
Apple a anunţat iOS 9. De ce nu vă ajută prea mult în România?

Cum era de aşteptat, oficialii Apple au anunţat următoarea iteraţie a sistemului de operare proprietar pentru mobile, iOS 9.

WWDC, ca în fiecare an, a inclus câteva anunţuri mai importante şi altele mai puţin relevante, mai ales pentru piaţa din România. Am aşteptat cu entuziasm , dar din păcate, cum s-a zvonit în urmă cu câteva săptămâni, de această dată vorbim mai degrabă de finisări şi îmbunătăţiri de performanţă, mai mult decât de funcţii noi sau schimbări radicale de interfaţă.

Partea cea mai bună a noului anunţ este că va fi lansat în această toamnă şi va fi compatibil cu iDevice-uri atât de vechi precum iPhone 4S sau iPad 2. În plus, în timp ce iOS 8 a făcut un salt până la 4,6GB de spaţiu ocupat, iOS 9 va coborî acest prag la un mult mai rezonabil 1,8GB. Astfel, dacă aveţi un iPhone cu doar 8GB de spaţiu, vă va fi mult mai util. Pentru prima oară, va există un beta public de iOS pentru noua versiune ce va putea fi experimentat de doritori de luna viitoare.

Asistentul virtual Siri primeşte un upgrade major de funcţionalitate şi se apropie un pic mai mult de abilităţile Google Now, deşi va oferi câteva avantaje faţă de soluţia Google. Prin intermediul funcţiei intitulate Proactive, în timp real, vă vor fi oferite mult mai multe informaţii contextuale legate de activităţile voastre zilnice, întâlniri, deplasări şi alte câteva particularităţi care denotă un nivel un pic mai avansat de inteligenţă artificială.

Siri vă va porni muzica preferată atunci când conectaţi o pereche de căşti la telefon sau vă va scana email-urile pentru a găsi nume noi de telefon pe care nu le aveţi deja în agendă. În timp ce Cortana şi Google Now funcţionează aproape exclusiv online, pentru amatorii de securitate a datelor, o mare parte din acţiunile Siri vor fi acum procesate offline, inclusiv transformări de unităţi de măsură direct din Spotlight. Tot Spotlight va dobândi abilitatea de a vă găsi informaţii în interiorul tuturor aplicaţiilor de pe iDevice. Aplicaţia Notes se va apropia ca funcţionalitate de Evernote, suportând în iOS 9 imagini, liste sau desene, pe lângă text.

iPhone 6 iPad Air iOS 9 3

Mă supără însă enorm faptul că Apple, cel puţin pe partea asistentului virtual, continuă să ignore România şi limba română. În contextul în care un iPhone a devenit foarte eficient la transcris mesaje vorbite în română cu diacritice, iar interfaţa iOS este disponibilă în limba noastră încă de la iOS 3, este frustrant că o nu veţi putea profita de noile abilităţi ale Siri decât dacă vorbiţi engleză, franceză, mandarină, germană, japoneză, suedeză, spaniolă, rusă, thailandeză sau turcă.

Ca fapt divers, această listă nu a mai fost actualizată de ceva timp. Aceeaşi restricţie se aplică şi în cazul Apple Pay. Sistemul revoluţionar de plăţi introdus odată cu iPhone 6 a fost central în prezentarea Apple, dar funcţionează exclusiv în SUA, iar în toamnă va fi introdus în Anglia. Până şi aplicaţia Maps, care a avut şi continuă să aibă probleme funcţionalitate, degeaba va beneficia de informaţii de tranzit cu transportul în comun în iOS 9, pentru că acestea se vor aplica doar unui număr de aproximativ 20 de oraşe importante din lume, gen New York, San Francisco, Beijing, Londra, Berlin, cu siguranţă, nu Bucureşti.

Aţi crede că News, o nouă aplicaţie menită să fie sursa voastră centrală de ştiri, ar şti un pic mai mult decât conţinut în engleză. V-aţi înşela amarnic. Deşi conţinutul prezentat într-un format foarte similar cu Flipboard vă va încânta şi va fi agregat din surse de încredere gen CNN, Time, Wired, ESPN, Buzzfed sau The Verge, aplicaţia nu va fi disponibilă în prima etapă de propagare decât în SUA, Regatul Unit şi Australia.

 

iPhone 6 iPad Air iOS 9 1

Utilizatorii de iPad vor avea şi ei câteva motive de bucurie. Pe tastatura de la tableta Apple vor fi integrate scurtături pentru cut, copy şi paste. În anumite scenarii, veţi putea transforma tastatura într-un trackpad gigant.

În sfârşit, împrumutând o pagină din manualul de la Microsoft Surface şi Samsung Galaxy Tab, Apple vă permite să faceţi multitasking pe iPad cu două ferestre deschise una lângă alta. Aplicaţiile pot ocupa 50/50% din ecran sau 30/70% din ecran, în funcţie de preferinţă. Sistemul de multitasking a fost de asemenea reinventat pentru vă permite să trageţi cât mai uşor o aplicaţie deschisă recent în prim plan, fie pentru a ocupa întregul ecran al tabletei, fie doar o parte.

Înainte să celebraţi, aveţi în vedere că această parte a anunţului este dedicată în mod exclusiv posesorilor de iPad 2. Dacă aveţi vreun iPad mai vechi cu iOS 9 singurul vostru avantaj major pe partea de multitasking va fi abilitatea de a rula un clip video într-o fereastră pe care o puteţi muta, peste o altă aplicaţie ce rulează în fundal.

În teorie, iOS 9, printr-un sistem mai eficient de management al aplicaţiilor ce rulează în fundal, ar trebui să vă ofere 3 ore în plus de autonomie. Directorii Apple au pus accentul în prezentare şi pe CarPlay, un serviciu wireless prin care puteţi controla anumite aspecte ale experienţei la volan.

De acesta veţi putea profita doar în câteva automobile pe care le puteţi număra pe degete începând cu finalul lui 2015, chiar dacă a fost introdus pentru prima oară în iOS 8.3. HomeKit, platforma Apple dedicată caselor inteligent ar trebui de asemenea să ocupe un loc important pe ecranul gadgeturilor cu iOS 9.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele