Anul în care oamenii au descoperit „extratereștri”. Ce s-a întâmplat la Roswell
Dacă ai auzit vreodată despre extratereștri sub forma „omuleților verzi” de pe Marte, cel mai probabil știi de ei din cauza a ceea ce a rămas în istorie drept „incidentul Roswell”. În urmă cu aproape șapte decenii a pornit valul conspirației despre extratereștri și americanii care îi țin închiși.
„Omuleții verzi” descoperiți la Roswell de armata Statelor Unite ale Americii și ținuți în Area 51 au apăut în 1947. Abia se terminase Al Doilea Război Mondial, SUA și URSS începeau cursa spre cucerirea spațiului și extratereștrii era cel mai interensat subiect care să cucerească prima pagină a ziarelor. Conform mărturiilor de la acea vreme, la Roswell s-a prăbușit un OZN.
[related]
Armata SUA ar fi recuperat resturi extraterestre, inclusiv cadavre, de la un obiect neidentificat care s-a prăbușit în apropierea de Roswell din statul New Mexico în iunie sau iulie 1947. De la sfârșitul anilor 1970, incidentul a fost subiectul unor controverse imense, dar mai ales al unor teorii ale conspirației cu privire la natura reală a obiectului care s-a prăbușit. Numeroşi oameni din regiune au mărturisit că, în noaptea de 2 iulie 1947, au văzut un disc luminos enorm. Desigur, dorința de a deveni celebri în ziar era suficient de mare pentru a spune orice.
Armata a spus atunci că ceea ce s-a întâmplat a fost doar recuperarea resturilor unui balon experimental de supraveghere la mare altitudine care aparținea unui program secret numit Mogul. Într-adevăr, obiectul era neindentificat, dar neidentificat pentru locuitorii zonei, nu pentru autorități.
Asta nu i-a oprit pe locuitori să dezvolte tot felul de semnificații pentru Roswell. Anual, un festival se desfăşoară între 3 şi 7 iulie, iar invitaţii susţin prelegeri despre „adevărurile ascunse de NASA„. Publicul este atras de parada de costume, concertele live, vizionarea de filme şi celebrul muzeu OZN din localitate.
50 de ani de „no comment”
La vremea incidentului Roswell, Air Force a spus pe 8 iulie că a recuperat un „disc metalic”, iar ziarul local l-a transformat în OZN pilotat de extratereștri, după cum informează History. Au retras această afirmație și a venit declarația cu balonul meteorologic, dar era prea târziu. Totuși, povestea a dispărut până în anii ’70 când, în toiul Războiului Rece, a revenit teoria conform căreia „balonul” era doar o înșelătorie a autorităților.
[readmore]
Atunci, conspiraționiștii au spus că resturile au ajuns în Area 51, despre care SUA au vorbit abia în 2013. National Security Archive a Universităţii George Washington a primit acces la documente care atestă Area 51 şi în care se menţionează experimentele care s-au derulat acolo, dar şi de când există această zonă. În sute de pagini de documente se arată că în deşertul Nevada a fost locul de testare a celor mai noi avioane, unul dintre ele fiind un celebru avion invizibil pentru radar folosit cu succes de armata SUA.
La circa un deceniu după cel de-Al Doilea Război Mondial, preşedintele Eisenhower al SUA a semnat documentul prin care lua naştere Area 51 şi tot ceea ce a urmat. Proiectul pentru care preşedintele şi-a dat acordul acoperea construirea unui aparat de zbor capabil de misiuni la mare înălţime, pe distanţe mari şi care să poată fotografia zone de la distanţă.
Locul pentru baza Area 51 avea să fie ales în timpul unui survol cu avionul, avion în care se regăseau Richard Bissel, ofiţer CIA şi colonelul Osmund Ritland, ofiţer senior al Air Force, iar pilotul a fost Tony LeVier, pilot de teste pentru aparatele Lockheed. Ei au observat ceea ce părea o pistă de aterizare în ceea ce se numea Groom Lake. Au coborât din avion, au cercetat zona şi au identificat o bază folosită în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, după cum scria „Adevărul” la acea dată.
Cinci decenii autoritățile SUA au ignorat zvonurile, i-au ignorat pe conspiraționiști și au susținut versiunea oficială: balon meteorologic. Asta până pe 24 iunie 1997, când Forțele Aeriene ale SUA au publicat un raport de 231 de pagini în care explicau ce a fost cu acel OZN. În 1994, un raport de 1.000 de pagini vorbea despre prăbușirea unui balon meteorologic.
Pe 24 iulie 1997 a mai fost publicat un raport denumit The Roswell Report, Case Closed. În acesta se afirma că nu există nicio dovadă că în Roswell au fost găsite resturi extraterestre, cadavre sau resturi de OZN. Desigur, asta n-a oprit conspirațiile, la fel cum desecretizarea documentelor despre Area 51 nu le-au oprit pe cele privind testele derulate pe extratereștri.
Desecretizarea arhivelor FBI din 2011
Incidentul Roswell a mai fost cercetat la acea vreme și de către FBI. Atunci, agentul Guy Hottel scria în raportul său despre cum în zonă ar fi fost descoperite trei farfurii zburătoare, cu diametru de circa 15 metri fiecare, iar în cele trei OZN-uri s-ar fi aflat trei corpuri cu forme umane, de numai 90 cm, îmbrăcate în haine metalice, dintr-o textură foarte fină.
Documentul este încă în arhiva FBI aici și cu siguranță este interesant, dar nu dovedește pe deplin nimic. Guy Hottel a mai spus că informatorul, a cărui identitate a fost cenzurată de către FBI, a susţinut că farfuriile zburătoare au fost descoperite în New Mexico, deoarece Guvernul avea în zonă un radar cu o putere foarte mare, existând posibilitatea ca undele lui să fi interferat cu mecanismul de control al OZN-urilor.