A fost rezolvat misterul celor două fețe ale Lunii

, 13 Iun, 12:00

Suprafața Lunii este acoperită de cratere. Dar cum s-au format ele și de ce există o diferență între cele două fețe ale Lunii?

Cratele Lunii s-au format în urma impactului unor meteoriți uriași și asteroizi mici cu Luna, cel mai probabil în vremurile de la începutul istoriei Lunii, pe când sistemul solar era plin de asemenea fragmente. Cel mai mare crater se numește Bailly, are o lungime de 295 km și adâncime de 3.960 m.

De asemenea, mai este vizibil și un vechi relief vulcanic (cratere de origine vulcanică), rămas din vremurile apropiate de formarea satelitului Pământului; acest relief vulcanic ține de formațiunile vizibile cum ar fi „mările” (numele acesta a fost dat de observatorii din antichitate, care credeau că petele negre de pe suprafața Lunii sunt mări și oceane adevărate, iar părțile luminoase sunt continente), „văile” și așa mai departe. Cea mai mare și mai cunoscută mare a Lunii este Mare Imbrium, care are o lungime de 1.200 km. Cei mai înalți munți se află lângă Polul Sud al Lunii și au o înălțime de aproximativ 6.100 m, înălțime comparabilă cu Himalaya pe Pământ.

Partea vizibilă a Lunii e plină de cratere provocate de ciocniri cu asteroizi sau meteoriți ce au avut loc în perioada de tinerețe a sistemului Solar. Diametrele craterelor ajung până la 240 km. Zonele care de pe Pământ par mai luminoase sunt coline. Rocile din aceste zone au fost datate ca având o vechime de 4 miliarde de ani. Petele întunecate, cunoscute ca mări, sunt zone de joasă altitudine care au fost cândva inundate de lavă. Rocile de aici au o vechime de 3 – 3,9 miliarde de ani.

Luna

Un nou studiu efectuat de cercetătorii de la Penn State arată că lipsa mărilor este dată de grosimea crustei, astfel încât cea vizibilă este mai subțire decât cea îndepărtată. Deși există numeroase teorii despre formarea Lunii, cea mai plauzibilă implică o coliziune între Terra și un obiect de dimensiunile unei planete, acum 4,5 miliarde de ani, notează Huffington Post.

După impact, atât Pământul, cât și nou-formata lună aveau temperaturi foarte ridicate. Partea apropiată a lunii s-a răcit gradual, pentru că era supusă căldurii radiate de Terra. Partea îndepărtată s-a răcit mai repede, ceea ce a dus la formarea unei cruste groase, plină de aluminiu și calciu, potrivit noii teorii.

 

 

 

Etichete:
Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail