Xiaomi Mi Pad, o tabletă inspirată parcă din iPhone 5C [+VIDEO]
La prima vedere pare un iPad mini cu carcase multicolore, precum cele de iPhone 5C, în realitate este noua tabletă Xiaomi Mi Pad.
Existau deja de câteva luni speculaţii legate de o tabletă de actualitate a celor de la Xiaomi. Cu toate că respectiva creaţie era menită să aibă parte de o lansare în aprilie, abia zilele trecute, în cadrul unui eveniment ce avut loc în China, noul Mi Pad a fost anunţat.
Trecând peste similărităţile de design cu diverse produse Apple, tableta este una cât se poate de competitivă şi actuală din punctul de vedere al configuraţiei hardware. Este construită în jurul unui panou de 7,9 inci cu o rezoluţie generoasă de 2048 x 1536 şi o densitate de pixeli de 326ppi. Dacă aceste valori vi se par cunoscute este din cauza faptului că sunt identice cu cele ale ecranului folosit în iPad-ul mini cu Retina Display. De procesare este responsabil un SoC lansat de curând de cei de la NVIDIA, intitulat Tegra K1, tactat la 2.2 GHz. În rest, mai are 2GB de memorie RAM, un spaţiu de stocare între 16 şi 64 de GB, în funcţie de buget şi două camere foto-video, de 8, respectiv 5 megapixeli. Tot în corpul de doar 8,5 milimetri grosime a fost inclus şi un slot pentru microSD-uri.
La această oră nu există detalii legate de un Xiaomi Mi Pad cu conectivitate 3G, fiind foarte probabil ca dispozitivul din imagine să existe doar într-o versiune cu WiFi. Nu a fost făcută publică o dată exactă la care veţi putea achiziţiona noua tabletă, dar în câteva săptămâni ar trebui să puteţi investi 240 de dolari pe varianta de 16GB şi 270 de dolari pe cea de 64GB.