Vivo X5 Max, încă un smartphone care se declară cel mai subțire din lume
Mulți dintre producătorii de smartphone-uri își dedică atât de mult timp și energie pentru a produce cel mai subțire dispozitiv din lume.
Dar oare chiar avem nevoie de un smartphone la fel de subțire precum o foaie de hârtie? Nu spun că acolo se va ajunge, ci doar că la 6-7-8 mm grosime nu mi se pare dificil de ținut în mână un astfel de dispozitiv. Mă îngrijorează mai mult autonomia unui telefon decât grosimea luni, mai ales că am avansat destul de mult de la era în care Nokia 5110 era un standard.
Vivo X5 Max este un dispozitiv care măsoară doar 4.75 mm grosime, cu 0.10 mm mai puțin decât Oppo R5. E drept, va fi cel mai subțire pentru câteva luni până când alt producător va revendica coroana pentru această caracteristică, și atunci nu va mai conta atât de mult grosimea pentru a crește vânzările.
Dispozitivul va avea instalat Android 4.4.4 KitKat și un display de 5.5 inci cu o rezoluție FullHD, suport pentru LTE, o cameră foto de 13 Megapixeli pe spate și una de 5 Megapixeli frontală precum și un procesor cu 8 nuclee și 2 GB memorie RAM. Despre baterie nu se spune nimic, absolut nimic. Probabil că la această grosime chinezii care produc acest dispozitiv consideră că nu mai contează autonomia. Vei avea cel mai subțire smartphone din lume să te fălești cu el.