Panasonic Lumix CM1 este telefonul cu cea mai bună cameră foto
Chiar dacă produsele Panasonic nu-ți sunt cunoscute, acesta îți va rămâne în minte. Se numește Panasonic Lumix CM1 și este telefonul cu cea mai bună cameră foto.
Panasonic Lumix CM1 rulează Android, e un smartphone, dar folosește un senzor imens pentru fotografii foarte bune. Panasonic CM1 are un senzor de un inci cu o rezoluție de 20 megapixeli completat de un obiectiv Leica cu diafragmă f/2.8. Practic, un obiectiv și senzor de cameră compactă premium au ajuns pe un smartphone. Și nu arată deloc rău.
Telefonul din Panasonic CM1 are un procesor Snapdragon la 2,3GHz cu patru nuclee, 2GB de memorie RAM, spațiu de stocare de 16GB și rulează Android 4.4 KitKat. Există și slot pentru card microSD, dar asta pentru poate cea mai importantă funcționalitate: filmează 4K. Astfel, Panasonic CM1 are senzor mai mare decât Samsung Galaxy K Zoom, filmează la rezoluție mai mare și are un design mai plăcut. Bateria este de 2.600 mAh, puțin cam mică pentru cât ar avea nevoie. Ecranul este de 4,7 inci full HD.
„(Panasonic CM1) este cu ușurință cel mai interesant gadget de la Photokina. CM1 este de două ori mai gros decât un smartphone cu Android, dar calitatea imaginilor merită pe deplin schimbul“, scrie pentru The Verge Vlad Savov. „Panasonic a introdus aplicații speciale de galerie și cameră și în termeni de performanță este satisfăcător de rapid. Camera focalizează și capturează imagini rapid, iar butonul de declanșare răspunde ușor la comenzi“.
Cum era de așteptat, Panasonic CM1 are foarte multe setări pentru a obține maximum de calitate din imagini. Tot acest pachet nu va fi însă ieftin. Panasonic CM1 va avea un preț de 900 euro, dar pentru acei fotografi care au nevoie de așa ceva cu siguranță se va dovedi o investiție bună.
Galaxy K Zoom, rival pentru Panasonic CM1
Se poate spune că Samsung a pornit acest trend al camerelor foto atașate de telefoane. După S4 Zoom de anul trecut, în 2014 avem K Zoom. „Samsung Galaxy K Zoom e încă un experiment interesant al Samsung și e de apreciat că au continuat ce au pornit anul trecut. Combinația de aparat foto și telefon e inedită, transformă totul într-un mic Frankenstein, dar zoom-ul este impresionant. Deși mulți vor spune că ecranu le doar HD și că telefonul e mid-range, deci prea scump, nu se adresează tuturor“ – toate detaliile sunt în review-ul complet pentru K Zoom.
Obiectivul din Panasonic CM1