OnePlus One e interzis în India din cauza sistemului de operare
Cererea pentru OnePlus One este încă ridicată, dar în India are probleme din cauza sistemului de operare CyanogenMod. Totuși, are voie să vândă stocul inițial.
OnePlus încheie anul cu probleme în India. Acolo, telefoanele One se vând prin Amazon, dar Micromax a cerut o interdicție din cauza folosirii Cyanogen, sistemul de operare pe care OnePlus îl folosește. Compania a spus că va căuta o soluție pentru a vinde astfel de telefoane acolo, dar fără Cyanogen.
Problemele au început din 2 decembrie, când Micromax a cerut blocarea vânzării, motivând că are drepturi exclusive cu Cyanogen pentru toată regiunea de sud a Asiei. Mai mult, a spus că a investit destul de mult în dezvoltarea unor telefoane speciale pentru India, bazate pe Cyanogen, iar OnePlus One i-ar putea afecta veniturile.
Cât despre parteneriatul dintre Cyanogen și OnePlus, compania poate vinde telefoane cu acest sistem de operare oriunde în lume cu excepția Chinei. Tocmai de aceea acolo a folosit Color OS de la Oppo. Despre înțelegerea dintre Cyanogen și Micromax a aflat abia pe 26 noiembrie, conform lui Carl Pei, directorul OnePlus, informează Medianama. Soluția pentru OnePlus și viitoarele sale telefoane ar fi o versiune nouă de Android, fie de la producători precum Xiaomi, Oppo sau alții, fie una special făcută de la zero.