Noi zvonuri în legătură cu Sony Xperia Z4 Compact și Z4 Ultra
Următoarele telefoane Xperia sunt ținta unui nou zvon, care prezintă listele de specificații ale Sony Xperia Z4 Compact și Z4 Ultra.
Viitorul telefon Sony Xperia Z4, alături de variantele Compact și Ultra, sunt unele dintre cele mai așteptate telefoane ale noului an. Având în vedere că nu mai este așa de mult timp până când acestea vor fi prezentate oficial, lumea deja a început să speculeze.
Cei de la Phonearena indicau la un moment dat că Xperia Z4 va avea totuși certificare IP68, asta însemnând că va putea fi scufundat în apă chiar mai adâncă de un metru pentru 30 de minute fără a păți ceva. Patru GB RAM, un procesor quad-core Qualcomm Snapdragon 810 și 32 GB spațiu de stocare a datelor erau alte informații vehiculate. Sony Xperia Z4 Ultra și Z4 Compact urmând să păstreze dimensiunile predecesorilor lor respectivi. Ultra ar avea un ecran QHD cu o rezoluție de 2.560 x 1.440 de pixeli, iar Compact ar avea o rezoluție Full HD.
Acum, noi informații în legătură cu Sony Xperia Z4 Compact și Z4 Ultra ies la suprafață. Conform site-ului Android Origin, Sony se va concentra în anul ce vine pe piața phablet-urilor, acesta fiind motivul principal pentru care varianta Sony Xperia Z4 Ultra va avea specificații de top. Dintre acestea, merită menționatd procesorul Snapdragon 810, cei 3GB RAM, camera foto de 16 MP de pe spate ,completată de una de 5 megapixeli pe față și ecranul de 6,44 inci cu o rezoluție QHD de 2.560 x 1.440. Bateria ar putea să aibă o capacitate cuprinsă între 3.500 și 4.000 mAh. Este posibil ca varianta Ultra să includă și un Stylus, printre altele.
De cealaltă parte, varianta Compact ar urma să aibă un ecran Full HD de 4,7 inci, aceiași 3GB RAM, un procesor Snapdragon 810, 32GB pentru stocarea datelor și o camera foto principală de 20,7 megapixeli. Nu se știu foarte multe detalii despre bateria, însă. Cel mai probabil, aceasta va avea o capacitate de aproximativ 3.000 mAh.
Datorită unor probleme cu procesoarele Snapdragon 810, lansarea acestora ar putea fi amânată. Se spune că la anumite nivele de voltaj, procesorul se supraîncălzește, fapt ce cauzează performanțe mai slabe. Pe lângă asta, procesorul grafic Adreno 430 prezintă anumite erori în drivere. Cei la Qualcomm neagă aceste zvonuri și au promis că Snapdragon 810 se va regăsi în terminale în prima jumătate a lui 2015. Rămâne de văzut dacă Sony Xperia Z4 va fi unul dintre acelea.