Ultimele detalii despre HTC One M9: un ecran de înaltă rezoluție și baterie mult mai mare
La aproape un an de la lansarea One M8 încep să se înteţească zvonurile referitoare la următorul vârf de gamă: HTC One M9.
În martie anul acesta cei de la HTC făceau valuri cu un nou smartphone cu o carcasă realizată aproape integral din aluminiu care arată foarte bine. Pentru că este foarte probabil ca taiwanezii să păstreze ciclul de lansare de un un an de zile, până în martie 2015 vom beneficia de un amalgam de zvonuri referitoare la HTC One M9.
E foarte probabil ca noul HTC One M9 să ajungă în lumina reflectoarelor la MWC 2015, între 2 şi 5 martie la Barcelona, deşi nu este exclus ca cei de la HTC să ne facă o surpriză şi, la CES, în prima săptămână a anului viitor, M9 să devină oficial. În ceea ce priveşte specificaţiile, un nou raport face referire la un posibil display de 5,5 inci cu o rezoluţie Quad HD egală cu 2.560 x 1.440 pixeli.
Partea de procesare ar fi asigurată de un Snapdragon 805 cu 3GB RAM, în timp ce o baterie de 3.500 mAh ar trebui să fie suficientă pentru a vă ţine departe de priză pentru o zi de muncă. Pentru a se adapta cerinţelor pieţii, prin această lansare, HTC ar putea renunţa la formatul de camere Ultrapixel pentru un senzor clasic de 16 megapixeli în spatele camerei principale de la HTC One M9.