Primele zvonuri despre HTC One M9: procesor de vârf, ecran QHD și cameră mai bună

, 19 Oct, 14:23

HTC One M8 s-a dovedit a fi unul dintre cele mai bune smartphone-uri ale acestui an. Taiwanezii lucrează la succesorul lui, HTC One M9 și au început să apară primele zvonuri despre el.

Soft HTC One M8

A trecut mai bine de jumătate de an de când HTC One M8 a fost prezentat oficial. Taiwanezii și-au făcut un obicei din a-și lansa vârfurile de gamă la câteva săptămâni după încheierea târgului de tehnologie MWC 2014.

Astfel, se speculează că noul model HTC One M9 va fi lansat tot spre finalul lunii martie și se presupune că va fi dotat cu toate funcționalitățile pe care utilizatorii și le-ar fi dorit să le vadă pe modelul de anul acesta.

Deocamdată se pare că HTC One M9 va avea un ecran cu display de 5,2 inch, dar rezoluția nu va mai fi Full HD (1920×1080), ci Quad HD (2560×1440), la fel ca cea de pe LG G3, Samsung Galaxy Note 4 sau Nexus 6.

Procesorul ar putea fi un Snapdragon 805, cu arhitectură de 64 de biți, iar acesta ar lucra împreună cu 3GB memorie RAM pentru a asigura fluiditatea aplicațiilor și jocurilor. Există și posibilitatea ca HTC One M9 să integreze un procesor Snapdragon 810, procesor care va fi lansat în perioada următoare.

Alte zvonuri vorbesc despre o cameră cu mai mulți megapixeli, lucru normal, având în vedere că atât HTC One cât și HTC One M8 au camere care pot să fotografieze numai la 4MP.

Taiwanezii ar putea trece și la o carcasă rezistentă la apă, care va face smartphone-ul un competitor serios pentru modele de la Sony sau Samsung.

Dacă zvonurile se vor adeveri, HTC One M9 s-ar putea vinde ca pâinea caldă, având în vedere designul spectaculos pentru care sunt cunoscuți cei de la HTC, dar și interfața HTC Sense, foarte îndrăgită de către utilizatori. 

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail