Gamingul excesiv duce la gesturi necontrolate
În esenţă, plăcuta activitate de gaming este menită să fie relaxantă, un studiu recent a demonstrat însă că gamingul excesiv poate duce la formarea de ticuri şi sechele.
Dacă purtaţi o discuţie despre gaming cu un prieten sau cu o cunoştinţă, veţi ajunge subit la concluzia că nu toţi trăim acest fenomen la acelaşi nivel de intensitate. Cei mai mulţi dintre noi ne jucăm ocazional, pentru a pierde timpul într-un mod relaxant. Există însă şi o categorie de gameri entuziaşti cărora această activitate le ocupă cea mai mare parte a zilei.
Încercând probabil să demonstreze efectele negative ale jocurilor video devenite viciu, un grup de cercetători de la Divizia Internaţională de Cercetare a Gamingului din cadrul Universităţii Nottingham Trent a realizat nişte experimente. Concluziile sunt înfricoşătoare.
Se pare că perioade extinse petrecute jucând acelaşi joc ajung să se reflecte în acţiuni involuntare şi ticuri manifestate prin mişcări necontrolate ale mâinilor şi degetelor. Nici exclamaţiile verbale nu sunt excluse ca simptome ale aceleiaşi afecţiuni legate de gamingul excesiv.
Mai mulţi corespondenţi pe care a fost executat testul au afirmat că simţeau pur şi simplu nevoia să execute acţiuni din joc în lumea reală, în anumite momente. Câţiva gameri ajunseseră să vadă ,,gamepad-uri în aer” şi să aibă reacţii ciudate la diverse obiecte din lumea reală, inclusiv aplecări în faţa camerelor CCTV, cu scopul de a nu fi observaţi. Alţi exponenţi ai experimentului au încercat să împuşte diverse obiecte cu un pistol inexistent.
Cu toate că aceste concluzii privind gamingul excesiv nu par deloc absurde, mi-aş fi dorit ca cercetătorii să fi insitat un pic şi pe influenţa numărului de ore jucat asupra gravităţii simptomelor manifestate. Astfel de informaţii nu au fost făcute publice.