R-Kaid Revelation este un altfel instrument de gaming [VIDEO]

, 28 Ian, 19:00

Arată impecabil şi pare rupt dintr-un film de acum 80 de ani, cu toate acestea, R-Kaid Revelation este

r-kaid revelation htpc gaming pc

În imaginea de mai sus pare evident că vorbim de un datorită controller-elor cu butoane şi un stick analogic. Cu toate acestea, cutia la care acele controllere custom sunt conectate nu este altceva decât un PC obişnuit care, printre altele, poate fi folosit la gaming.

Poartă numele de R-Kaid Revelation şi a fost creat de la zero de un designer suedez cu numele de Love Hulten. Scopul din spatele acestui proiect a fost reinventarea PC-ului clasic într-un obiect vintage ce poate fi integrat în orice mediu pretenţios. Realizat aproape integrat din lemn de alun şi cupru, R-Kaid nu a fost deloc ieftin, motiv pentru care are mari şanse să nu intre niciodată în producţie în masă. Partea cea mai frapantă este dată de controllere şi de unitatea efectivă, cu sertare pe care le puteţi folosi la stocare.

Chiar dacă în teorie este gândit pentru jocuri arcade, puteţi sta liniştiţi că interiorul este suficient de puternic pentru a suport şi multe alte titluri recente. Configuraţia standard include un procesor Intel Core i5, un GPU NVIDIA GeForce GTX 670 cu 2GB GDDR5 şi 8GB de memorie RAM.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Un steamos ar fi numai bun

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail