17 dec. 2014 | 17:08

Facebook copiază Google la un an distanță: adaugă opțiunea de a edita pozele pe aplicația de iOS

ACTUALITATE
Facebook copiază Google la un an distanță: adaugă opțiunea de a edita pozele pe aplicația de iOS

Prin intermediul celei mai noi actualizări, aplicația Facebook pentru iOS va putea efectua automat îmbunătățiri pozelor pe care le încărcați.

facebook unfollow like fals proces

Ultima actualizare a aplicației Facebook pentru dispozitivele iOS permite acum implementarea unor îmbunătățiri automate pozelor pe care le încărcați direct de pe telefonul mobil. Toate acestea, la un an după Google Plus. Aspectele la care software-ul va lucra sunt luminozitatea, umbrele și claritatea pozei. Mai mult decât atât, puteți elimina complet modificările ce s-au produs automat, sau puteți efectua unele în plus, în cazul în care considerați că este nevoie.

În trecut, puteați modifica doar luminozitatea pozei și aveați posibilitatea de a aplica unul dinte filtrele Facebook. Opțiunile erau limitate, însă odată cu noul update, lucrurile s-au schimbat. Acesta va fi disponibil în perioada următoare și pentru dispozitivele pe Android, însă nu se știe exact când. După cum notează și cei de la Verge, Facebook pare a fi interesat de îmbunătățirea pozelor adesea slabe luate de utilizatori folosind dispozitivele mobile.

Din păcate însă, noul update pare a fi limitat doar la acestea, fiind foarte mici șanse ca varianta pentru desktop să beneficieze vreodată de el. Din acest punct de vedere, schimbarea produsă de rețeaua socială nu este la fel de mare ca cea pe care și-o propune Google Plus. Editarea pozelor era unul dintre puținele avantaje pe care Google Plus le avea față de Facebook. Rămâne de văzut ce efect va avea acest update asupra pozelor de pe mobil.