Eugene Goostman, primul calculator care a învins testul Turing
Pentru prima oară după 65 de ani de când a fost inventat, testul Turing, care stabilește dacă un computer poate să imite un om, într-atât încât să păcălească un juriu, a fost trecut cu succes de un calculator.
Eugene Goostman este un calculator făcut de un rus și de un ucrainean, care a reușit să păcălească mai mult de o treime din juriu că este un băiețel de 13 ani din Ucraina. 33% din cei care au jurizat au spus că robotul, Eugene, este un om, după multiple conversații cu el, mediate de un calculator.
Testul Turing a fost inventat în 1950 de tatăl computerelor, Alan Turing. El a inventat un test, un joc al imitației cum îl numea el, care să stabilească dacă un calculator poate fi confundat cu un om, fiind atât de inteligent. Jocul se desfășoară cu juriul și calculatorul în spatele unei cortine, iar răspunsurile apar pe ecranul unui calculator. Testul Turing este trecut dacă 30% din juriu spune despre calculator că este om.
Potrivit NBC News, Eugene a fost creat în Sankt Petersburg, de către Vladimir Veselov și Eugene Demchenko. Computerul a fost testat împreună cu alte patru sâmbătă, dar a fost singurul care a putut să imite o persoană. Dificultatea testului nu este ca un computer să știe mai mult decât o persoană, ci să fie destul de cumpătat, cât să pară ca un om. Cumva, cel mai inteligent computer e cel care pare un om destul de banal.
Cine este Alan Turing?
Despre testul Turing se spune că a mai fost întrecut, dar calculatoarele nu au fost în cadrul unui eveniment recunoscut, după un set standard de întrebări.
Alan Turing este unul dintre cei mai controversați oameni de știință din lume. Geniul britanic a reușit să spargă mașina de criptat a naziștilor, Enigma, iar astfel a permis aliaților de a intercepta conversațiile germanilor. Turing a fost condamnat pentru homosexualitate, dar a fost grațiat abia după 61 de ani.
Turing s-a sinucis în 1954, doi ani după ce a fost condamnat pentru indecenţă gravă, adică homosexualitate. Alan Turing a murit la 41 de ani, după ce până atunci îşi adusese aportul la spargerea maşinii de criptare Enigma, cu care germanii îşi trimiteau mesajele între ei pe front. De asemenea, într-un studiu din 1936, Turing anticipa o maşină care să facă diferite task-uri prin intermediul unui program preinstalat. Astfel, el anticipa ideea de inteligenţă artificială şi software.