Deținătorul mărcii înregistrate iWatch în Europa va lansa și el un smartwatch
Chiar dacă toată lumea se aștepta ca smartwatch-ul de la Apple să poarte numele de iWatch și nu Apple Watch, se pare că această marcă a fost deja înregistrată în Europa.
Probabil din acest motiv Apple a decis să numească produsul său Apple Watch și au apărut zvonuri cum că deținătorului mărcii iWatch are în plan lansarea unui produs care să își merite numele. Numele de iWatch este deținut de o companie de origine irlandeză pe nume Probendi și în urma unui recent interviu cu CEO-ul companiei, Daniele Di Salvo, se pare că vom avea un nou jucător pe piață cu un nume destul de rezonant. Trademark-ul este momentan folosit pentru software de siguranță și comunicare, un produs al companiei Probendi.
”Am fost contactați de producători importanți din China pentru posibilitatea de a produce un smartwatch și a îl vinde folosind trademark-ul nostru. Încă purtăm discuții cu aceștia. Suntem buni la software iar hardware-ul nu face parte din business-ul nostru însă evaluăm această opțiune.” a declarat Daniele Di Salvo.
Dispozitivul ar putea funcționa cu Android și va avea probabil funcțiile uzuale pe care le așteptăm de la un smartwatch. Rapoartele spun că Probendi intenționează să comercializeze acest produs, dacă discuțiile vor fi desigur productive, la un preț mai mic decât Apple Watch și este interesant de urmărit ce fel de tracțiune va avea acest dispozitiv având în vedere hype-ul pe care îl are doar numele, iWatch. Sper totuși să nu fie un produs la care lucrează doar chinezii pentru că s-a demonstrat de atâtea ori că o companie ce provine din Asia și nu are nici un fel de legături cu Europa, nu prea cunoaște această piață.