Skype îți traduce în timp real conversațiile
Skype se reinventează, iar prima etapă din acest proces este introducerea posibilităţii de a purta conversaţii cu o persoană în orice limbă cu subtitrare.
În urmă cu aproximativ jumătate de an, cei de la Microsoft au făcut public un clip prin care demonstrau o versiune viitoare de Skype. Era vorba de o iteraţie care includea un modul de traducere în timp real. Acesta din urmă, printr-un sistem de conversie voce către text, era responsabil de traducerea cuvintelor interlocutorului. Rezultatul traducerii, la ambele capete ale conversaţiei se manifesta printr-o subtitrare afişată în partea de jos a ecranului.
După o lungă perioadă în care s-a aflat în stadiul de proiect, serviciul de traducere este acum în beta şi poate fi experimentat de un număr limitat de utilizatori. Cel puţin momentan, varianta preview este disponibilă pentru utilizatorii de Windows 8.1, iar dacă sunteţi curioşi vă puteţi înscrie prin acest link. În timp vor fi suportate de acest serviciu nu mai puţin de 45 de limbi străine, momentan rezumându-se însă doar la câteva dintre ele.
Proiectul este similar celui implementat de Samsung cu S Translator încă de anul trecut cu Galaxy S4. Mai mult, există și aplicația World Lens care îți permite să scanezi un text și să ți-l traducă.