Skype Translator vine cu traduceri în timp real, în curând [VIDEO]

, 29 Mai, 10:35

Deşi pare o mostră dintr-un viitor foarte îndepărtat, Translator este un proiect ce se va materializa înainte de finalul acestui an.

Skype translator beta

De la achiziţia Skype, cei de la Microsoft nu au revoluţionat neapărat , cel puţin până acum. În cadrul conferinţei Code, desfăşurată în urmă cu câteva zile, CEO-ul Microsoft a ieşit pe scenă împreună cu o parte a echipei de dezvoltatori Skype pentru a demonstra viitorul platformei de dialog cross-platform.

A fost vorba de Skype Translator, un sistem futurist, rupt parcă din Star Trek, ce vă permite să vă înţelegeţi cu vorbitori de orice limbă datorită unui motor de traducere în timp real.

Demonstrat în clipul de mai jos, conceptul pe care îl vom putea experimenta şi noi în beta până la sfârşitul lui 2014 trece peste barierele limbilor străine prin intermediul subtitrărilor. Practic, după ce interlocutorul spune ceva, respectivele afirmaţii vor fi traduse şi transpuse în mod text în limba pe care o ştiţi. În acelaşi timp, partenerul de dialog va avea parte de acelaşi tratament când vine vorba de cuvintele voastre.

Deşi ideea nu este nici pe departe nouă, faptul că oficialii Microsoft au promis că o vom vedea funcţională în câteva luni pe toate dispozitivele pe care rulăm Skype reprezintă poate cea mai mare inovaţie. Singura variabilă majoră mai constă în limbile care vor fi suportate din start şi am o presimţire că limba română nu este o prioritate.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
Citeşte şi...

Comentarii

Comments are closed.

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail