Nokia Lumia 925 – Sau cum ar fi aratat un Lumia 920 aproape perfect [REVIEW]
Nokia Lumia 925 a venit, in sfarsit, cu modificarile cerute de toata lumea, si anume o carcasa metalica si o greutate mai redusa. Totusi, nu toate cerintele au fost indeplinite, iar aici vom enumera si explica o serie de elemente care ne plac si unele pe care nu le agream la noul dispozitiv.
Lumia 920, predecesorul lui 925, a fost si inca este un dispozitiv reusit, iar aici punem accentul pe „reusit”. Are un design elegant, atragator si o camera de invidiat. Poate fi asemanat cu acea „amica” pe care o aduci la petreceri doar pentru a demonstra ca te invarti in cercuri de fete frumoase, iar ea vine frumos aranjata, cu niste tocuri de 15 cm pe care ii e destul de greu sa mearga. Poate nu este chiar precisa asocierea, insa, in comparatie cu alte dispozitive mai usoare si mult mai agile, Lumia 920 avea un atu foarte important: camera foto.
Diferenta de nume intre cele doua smartphone-uri Lumia este mica, iar acest lucru inseamna ca nu s-au schimbat foarte multe.
Design
Design-ul este, desigur, unul dintre cele mai importante caracteristici ale unui smartphone, un dispozitiv atat de personal, care a ajuns sa fie reprezentativ inclusiv pentru cati bani ai in portofel. Segmentul de design a primit cele mai multe imbunatatiri in cazul 925. Carcasa este realizata din aluminiu, cel putin marginea ei, partea din spate fiind realizata din material plastic. Capacul spate este putin pretentios, are o suprafata mata, fina, insa dupa cateva saptamani se vor observa mici urme de folosire, doar din cauza introducerii lui intr-un buzunar, chiar fara chei si monede.
Este mai subtire decat Lumia 920, nu cu mult, aproximativ 2,2 milimetri, insa greutatea este redusa cu 46 grame, de la 185 grame la 139 grame. Layout-ul butoanelor este identic, aceleasi dimensiuni, aceeasi pozitie, la fel si in cazul jack-ului pentru casti, al mufei de incarcare si lacasului pentru microSIM. Acest lucru demonstreaza din nou ca avem de-a face cu aceeasi platforma ca la 920. Vizibil, logo-ul Nokia a fost mutat din partea dreapta sus pe centru, desupra castii pentru convorbiri.
Pe spate, se pot observa camera foto si LED-ul pentru blit. Camera isi pastreaza pozitia pe centru, in jumatatea de sus, pe cand LED-ul este asezat deasupra sau, mai bine zis in stanga, presupunand desigur ca tineti telefonul pe orizontala atunci cand faceti fotografii si inregistrati clipuri video. Lentila externa este mai mare si putin proeminenta, pastrand notatia Carl Zeiss alaturi. In partea de jos, se afla difuzorul, elegant definit in carcasa, precum si trei pini al caror rol este de conectare intr-un cadru pentru incarcare sau cu o carcasa externa ce ii ofera posibilitatea de incarcare wireless. Unul dintre motivele pentru care Lumia 920 era asa de gros era si bobina pentru incarcare wireless, care la 925 lipseste din carcasa.
Imagini
[dmalbum path=”/wp-content/uploads/dm-albums/Nokia Lumia 925/”/]
Specificatii
[table id=189 /]
Display
Nokia jongleaza cu tipurile de display folosite pentru dispozitivele sale. Lumia 900 avea un ecran AMOLED, Lumia 920 avea un ecran de tip IPS, iar 925 are din nou AMOLED. Sa speram ca se hotarasc la ce tip de display raman, cel putin Lumia 1020 are tot un ecran AMOLED, pe de alta parte, a fost lansat oficial tot in perioada in care iesea pe piata si 925.
ClearBlack Display in cazul de fata se refera la cateva straturi polarizate pentru a reduce reflexiile si pentru a obtine un negru cat mai intens. Partea interesanta este ca si reuseste, poate nu la fel de mult ca in cazul lui Lumia 900, insa acolo vorbim de alte tehnologii de constructie. Pe de alta parte, culorile display-ului AMOLED sunt deranjant de puternice si ireale. Tehnologia folosita de Nokia nu este nici macar recenta, a fost introdusa chiar in anul 2010.
PureMotion HD+ reprezinta tehnologia care ofera o rata de refresh de 60 fps in aproape orice aplicatie, precum si in meniul principal, si este o gura de aer proaspat fata de interfata putin lenta si sacadata din Android. Chiar si fara marketing-ul asociat, observatia multor prieteni a fost ca display-ul este superb. Densitatea este putin mai ridicata decat acel Retina Display de la iPhone 5 si, chiar daca stratul de sticla de deasupra acestuia este mai gros, diferenta este foarte putin vizibila. Probabil ca unii se vor gandi ca acele straturi de polarizare ii reduc unghiul de vizibilitate si este adevarat, insa deloc deranjant. Mai degraba se reduce din luminozitate, dar textul se vede foarte bine.
Camera Foto/Video
Lumia 925 dispune de aceeasi camera foto/video ca si Lumia 920. Avem aceeasi rezolutie de 8,7 Megapixeli pentru fotografii, inregistrare video 1080p, stabilizare optica de calitate si sensibilitate buna a senzorului in conditii de iluminare scazuta. Camera detine aceleasi functii ca si pe Lumia 920, aceleasi aplicatii sunt disponibile. Specificatiile camerei pentru Lumia 920 sunt un senzor cu dimensiune 1/3.2 inci, F2.0 si o deschidere de 26 mm. Lumia 925, pe de alta parte, are un senzor de 1/3 inci, putin mai mare, aceeasi valoare F2.0 si distanta focala tot de 26 mm.
Nokia Lumia 925 are acces nativ la aplicatia Nokia Pro Camera, 920 primind acces doar cu update-ul la Windows Phone Amber. Aceasta aplicatie ofera accesul la ceva mai multe setari, cum ar fi shutter speed, ISO, focus si are functia „zoom later” promovata de producator. Din punct de vedere al imaginii, fotografiile facute cu Lumia 925 sunt putin mai luminoase, iar acest lucru se datoreaza senzorului putin mai mare. In alt context, imaginile sunt foarte apropiate de 920, iar daca va ganditi la un upgrade, ma tem ca nu este justificat doar din acest punct de vedere.
Filmarea nu mai are insa de suferit din cauza balansului de alb, la fel ca la Lumia 920, insa parca o idee mai putin. Daca trei fotografii consecutive pot avea un balans de alb apropiat, la filmare acesta se schimba cu orice miscare in cadru, oricat de mica ar fi ea, insa efectul este mai putin vizibil ca al predecesorului.
Pentru camera, exista o serie de aplicatii ce pot fi descarcate si sunt oferite chiar de producator. Aceste aplicatii sunt practic presetari si comenzi de postprocesare, puse intr-un meniu mai usor de inteles. Oricum, cineva cat de cat initiat in acest domeniu poate face fotografii sau filmari calitative cu acest smartphone. De fapt, aceasta este si problema: pentru cei initiati, Lumia 925 este un dispozitiv performant cu care se pot obtine rezultate foarte bune, insa pentru ceilalti telefonul ar putea fi o dezamagire. Esentialul este sa cunoasteti destul de bine telefonul si aplicatiile instalate pentru camera pentru a putea realiza imagini si filmari de calitate.
Performanta
Cea mai mare schimbare pe care a facut-o Microsoft a fost sistemul de operare. De la WP 7.5 la WP 7.8 este o diferenta mare, iar pana la WP 8 au avut loc multe imbunatatiri. Din punct de vedere estetic, aceasta diferenta este minora, ca trecerea de la Windows Vista la Windows 7. Din punct de vedere al functionarii SO-ului, putem face aceeasi comparatie. Schimbarile la nivel de integrare a notificarilor, de mod in care lucreaza aplicatiile si ce informatii finale sunt afisate utilizatorului sunt majore.
Caracteristicile hardware ale dispozitivului sunt de generatie noua. Acesta foloseste un procesor Snapdragon S4 la 1.5 GHz, cu doua nuclee. Din punct de vedere vizual, nici aici nu observam o mare diferenta, iar asta pentru ca Windows Phone a fost construit de la inceput sa fie foarte sensibil la comenzi.
In privinta benchmark-urilor efectuate, mentionam Sunspider, ce ofera un rezultat de aproximativ 900 ms, foarte aproape de iPhone 5.
O functie importanta pe care a adaugat-o Microsoft este cea de ”Resume”. Chiar daca aplicatiile pornesc ceva mai greu la inceput, odata pornite, trecerea de la una la cealalta se face foarte rapid. Reimprospatarea feed-ului de informatii este din nou foarte rapid, insa acesta il vom detalia putin mai pe larg in sectiunea despre software. Sunt obisnuit, de exemplu, sa nu stau dupa computer si, sincer, devin frustrat atunci cand un dispozitiv se misca foarte greu si trebuie sa astept dupa el. Unii spun ca ma grabesc, eu prefer sa consider ca economisesc timp. De Lumia 925 am fost foarte multumit din acest punct de vedere si in mod sigur la fel vor fi si alti utilizatori, insa, pentru faptul ca este considerat un upgrade, nu merita sa fie depunctat in aceasta privinta.
Autonomie si sunet
In ceea ce priveste autonomia, pot spune ca la o utilizare normala nu ar trebui sa va faceti griji ca va lasa brusc, in mijlocul zilei. Evident, autonomia unui smartphone depinde foarte mult de aplicatiile instalate. Am luat cazul unui utilizator excentric si am instalat pe Lumia 925 aproximativ cinci casute de mail diferite, Facebook, Twitter, LinkedIn, WhatsApp, Viber, Skype… si alte cateva cu un consum mai redus de internet. Acestea erau active aproape tot timpul, iar casutele de mail unele primeau mesajele pe sistemul push, altele la 15 minute. L-am folosit intensiv pe 3G si m-a tinut de la ora 8 dimineata, pana la 4 dupa-masa. Aici includem conversatii la telefon, messenger, cateva minute pe Skype prin 3G, postari pe Facebook, Twitter precum si inregistrarea a 15 minute de video si inca 20-30 de poze fara flash. Momentul in care “si-a dat duhul” a fost pe la ora 16:00.
Sunetul este din nou foarte bun. Dispunem de aceeasi atenuare activa a zgomotului care in convorbiri este excelenta, iar sunetul este limitat pentru a nu distorsiona deloc. In ciuda faptului ca nu mai are o carcasa unibody, nu exista diferente de calitate a sunetului, atat in convorbiri cat si in redarea de muzica. Difuzorul este asezat acum in partea de jos, pe spatele telefonului, este tot unul stereo si reuseste sa redea sunetul foarte clar si dinamic.
Software
Atat sistemul de operare, cat si software-ul aferent sunt elemente controversate. Aici are loc un mix de viteza cu cateva bug-uri care pot fi fatale, la fel ca in cazul unei curse de viteza. Lumia 920 difera putin de celelalte terminale cu Windows Phone 8, in sensul ca Nokia prefera sa instaleze o serie de aplicatii proprii si discuta cu programatorii pentru a crea aplicatii personalizate. Rezultatul este, sa zicem, putin mai bun decat la HTC sau Samsung. Am gasit, de exemplu, jocuri precum Mirror’s Edge, ceva mai vechi, ce e drept, insa un joc foarte bun.
Pe de alta parte, m-am confruntat cu o serie de update-uri care mi-au blocat telefonul timp de ore, ba chiar o zi intreaga. Solutia a fost sa incerc de zeci de ori sa il resetez pana cand am renuntat si l-am lasat sa i se consume bateria, iar mai apoi l-am introdus la incarcat, rezultatul a fost unul pozitiv de fiecare data, insa destul de neplacut avand in vedere ca a trebui sa transfer sim-ul in alt telefon pana acesta si-a revenit. Cel mai neplacut a fost faptul ca aceste update-uri erau legate de aplicatii sau chiar de limba pentru comenzile vocale, unde a stat cel mai mult timp offline.
Sistemul de operare se dovedeste stabil, aplicatiile insa sunt cele care cauzeaza cele mai multe probleme. In ultimele zile, am auzit ca Microsoft a relaxat si mai mult conditiile pentru aplicatii si ma tem sa nu apara din ce in ce mai multe probleme astfel cu aceste telefoane.
Cazul nu este singular, am avut doua dispozitive din doua surse diferite si nu sunt singurul care a asteptat ore intregi dupa smarpthone sa se aprinda.
Concluzii
Lumia 925 este un upgrade pentru Lumia 920. Nu este unul major, insa este de apreciat ca au fost rezolvat exact elementele de care se plangeau unii utilizatori, si anume greutatea, carcasa si camera foto. Discutiile despre Windows Phone 8 si terminalele ce ruleaza acest sistem de operare sunt destul de diverse ca opinie. Fanii Android sau iOS sunt foarte siguri Microsoft nu va avea succes. Eu, pe de alta parte, trebuie sa fiu mai obiectiv din acest punct de vedere si sunt de parere ca Microsoft a demonstrat ca stie ce face. Windows Phone 8 ruleaza bine, nu are bug-uri majore, nu are intarzieri in meniu, se blocheaza destul de rar si, la fel ca alte terminale, din cauza aplicatiilor.
Display-ul pare o alegere foarte buna, in pofida faptului ca IPS-ul afisa culori mai reale. AMOLED-ul are atat un consum de energie mai redus, cat si o definitie buna a culorilor. Este ceva mai luminos si are un contrast mai ridicat. Sunetul este peste medie si ofera o calitate foarte buna atat pentru convorbiri, cat si pentru auditie, pe de alta parte terminalele producatorului au avut mai tot timpul in avantaj competitiv in acest sens.
In concluzie, Lumia 925 este un telefon care merita atentie. Nu pot spune insa ca merita ca upgrade de la Lumia 920. Daca doriti sa observati aceste diferente, recomand cu caldura sa mergeti spre Lumia 1020, un alt produs interesant care va primi un review in cursul saptamanii viitoare.