Microsoft Surface RT in noul sezon Ghost in The Shell [VIDEO]
Marketingul creativ se pare ca nu se mai rezuma la plasarea de produse din filme, acum vedem o tableta Microsoft Surface RT in cele de tip anime.
Indiferent de efortul investit de Microsoft in seria sa de tablete Surface, vanzarile nu arata foarte bine pentru creatia gigantului din Redmond la nivel global. La cateva luni dupa ce a inceput sa comercializeze Surface RT in Japonia si cateva saptamani dupa ce a inceput sa vanda versiunea Surface Pro, Microsoft si-a dat seama ca nu are in mana un succes de proportii. Motiv pentru care, investitiile in marketing sunt cele mai potrivite. Incercand probabil sa faca o mutare mai de efect, in locul milioanelor de dolari investite in materialele promotionale clasice, Microsoft a preferat sa plateasca pentru a-si vedea tableta intr-una dintre cele mai populare seriale de animatie asiatice, Ghost in the Shell.
In primul episod de 50 de minute, din cele patru din noua serie, Surface RT-ul este la loc de cinste. Parteneriatul dintre Microsoft si casa de productie din spatele serialului, Production I.G. este atat de puternic, incat acestia din urma au acceptat sa creeze un scurt metraj de 3 minute mai mult ca o reclama decat ca o secventa de actiune. Fara nici un fel de dialog, clipul de mai jos spune o poveste interesanta, cu conditia sa reusiti sa nu petreceti toata vizionarea gandindu-va cat a investit Microsoft in dezvoltarea sa.