12 feb. 2013 | 17:10

Allview AX1 Shine – Tableta de buget cu 3G integrat [REVIEW]

REVIEW
Allview AX1 Shine - Tableta de buget cu 3G integrat [REVIEW]

Review Allview AX1 Shine

Tableta este gadget-ul cu cea mai mare ascensiune imediat dupa smartphone, iar acest lucru se poate observa cel mai bine in piata. Oriunde intorci capul intalnesti tot mai multe modele de tablete care mai de care mai performante si cu un raport specificatii pret din ce in ce mai bun. Asistam la o adevarata moda a tabletelor, tot mai multi producatori se apuca de construit astfel de dispozitive si tot mai multi oameni isi doresc o asemenea jucarie.

Cei de la Visual Fan au anticipat perfect acest trend si se pot lauda deja cu o gama extinsa de tablete si smartphone-uri lansate deja pe piata din Romania si nu numai.

Din categoria tabletelor proaspat lansate face parte si noua Allview AX1 Shine, care ofera un raport functionalitate/pret de invidiat, mai ales ca vine cu modulul 3G integrat. Dupa vreo doua saptamani in care am folosit tableta si am butonat-o pe toate partile, nu ne-a ramas decat sa vedem in ce masura AX1 Shine este intr-adevar un best buy.

Design si calitatea materialelor/asamblarii

Design-ul este unul cat se poate de simplu, cu muchii si forme rotunjite si intr-o singura culoare: negru de la un cap la celalalt. Ca material folosit predomina plasticul (lateralele si spatele) si sticla display-ului care acopera intreaga fata a tabletei.

Sincer nu am fost deloc impresionat de plasticul texturat de pe spate care ii confera un aspect usor ieftin, mai ales ca pare destul de subtire. Tableta este destul de bine inchegata dar as fi preferat cateva accente metalice sau macar un plastic ceva mai gros.

Allview AX1 Shine - Capac Spate

Butoanele fizice sunt doar doua la numar: unul dublu pentru volum si un al doilea pentru deblocarea ecranului sau inchiderea/deschiderea tabletei. Nu am inteles pozitionarea difuzoarelor stereo, ambele pe aceeasi laterala la cativa centimetri distanta.

Din punct de vedere al dimensiunilor, AX1 Shine este destul de compacta, 193,7 x 122,6 x 10,2 mm si 347 g. Tableta sta bine in mana, dar pare usor cam grea mai ales ca vorbim de o carcasa din plastic. O explicatie plauzibila cred ca ar fi bateria ceva mai mare, de 4500 mAh, inghesuita sub capota.

Telefonie si Mesaje

Allview AX1 Shine ofera si suport pentru o cartela SIM si implicit optiunea de initiere si receptionare a apelurilor sau SMS-urilor. Tableta vine dotata cu un modul 3G capabil sa functioneze in retelele 2G: GSM 900 / 1800 / 1900 cat si 3G: WCDMA 2100.

Allview AX1 Shine - Telefonie

Mai mult ca sigur cei mai multi dintre noi aleg o tableta 3G pentru posibilitatea de a utiliza internetul mobil fara un modem dedicat, dar nu strica sa poti efectua cateva apeluri in caz de nevoie, asta bineinteles daca dispui de un handsfree pe fir sau bluetooth.

Sunetul in convorbiri este cat se poate de clar, iar semnalul nu a inregistrat fluctuatii notabile. Singura problema ar fi speaker-ul care lasa destul de mult de dorit si face aproape imposibila utilizarea fara un handsfree.

Allview AX1 Shine - Tastatura

Mesajele, fie ca vorbim de SMS-uri sau e-mail-uri se scriu extrem de usor si asta datorita tastaturii generoase, indiferent ca o folosim landscape sau portrait. Aplicatia MultiLing Keyboard care vine preinstalata ajuta la customizarea tastaturii dupa bunul plac.

Display si camera

Noua tableta Allview AX1 Shine vine echipata cu un display IPS de 7 inci, capacitiv muli-touch, la o rezolutie de 1024×600 pixeli. Cu alte cuvinte se adreseaza acelora care apreciaza portabilitatea maxima si nu au nevoie de televizor ca sa isi verifice e-mailul atunci cand sunt in miscare. Tehnologia panoului si cei aproximativ 170ppi, ofera o experienta vizuala mai mult decat decenta indiferent daca navigam pe internet, citim o revista sau urmarim un film.

Allview AX1 Shine - Display

Contrastul, luminozitatea si unghiurile de vizibilitate se incadreaza usor peste media tabletelor de buget, dar lipsa unui senzor de lumina si sticla extrem de reflexiva (sper ca nu de aici i se trage numele) pot crea probleme mai ales pe timpul zilei.

Touch-screen-ul nu mi s-a parut ca ar fi printre cele mai precise sau rapide, dar tind sa cred ca asta se datoreaza si sistemului de operare Android Ice Cream Sandwich nu foarte bine optimizat. O alta sursa de incetinire a reactiilor este si cea de-a doua folie montata pe display. Dupa achizitie eu va recomand sa renuntati macar la una dintre ele si veti observa o oarecare imbunatatire.

Allview AX1 Shine - Touchscreen

Daca ecranul IPS mi-a lasat o impresie relativ buna, nu acelasi lucru il pot spune si despre camerele foto/video care dezamagesc la toate capitolele. Poate ca nu multi dintre noi isi aleg tableta in functie de performanta camerei, dar daca tot o am, macar sa inteleg ceva atunci cand o folosesc.

Allview AX1 Shine - Camera

Vorbim de o camera principala de 3 megapixeli si una secundara de 0,3 megapixeli care fac mai mult act de prezenta. Mai jos aveti cateva exemple cat se poate de sugestive.
[dmalbum path=”/wp-content/uploads/dm-albums/Fotografii Allview AX1/”/]

Multimedia

Fisa de specificatii arata bine, iar Allview AX1 Shine promitea sa ne ofere suficiente motive sa o luam cu noi de fiecare data cand vrem sa tinem plictiseala departe. Platforma hardware se lauda cu un procesor dual-core Cortex A9 la 1GHz, o placa grafica PowerVR SGX 531, 1GB RAM si 4GB memorie interna.

Allview AX1 Shine - Player Video

In ciuda specificatiilor, tableta „gafaie” destul de des, mai ales daca ii servesti continut video HD. Indiferent de aplicatia folosita abia daca am reusit sa rulam un MKV in conditii mediocre, cat despre AVI-uri, acestea se misca destul de fluent dar in nici un caz prin player-ul propriu.

Player-ul audio este atat de simplu si de invechit incat trecerea de la varianta din Jelly Bean la aceasta se aseamana cu o calatorie inapoi in timp. Nu o sa insist asupra aplicatiei in sine pentru ca veti gasi destule variante in Google Play, ce pot sa spun este ca atat volumul cat si calitatea sunetului sunt neasteptat de bune.

Allview AX1 Shine - Player audio

Sa ne intelegem cele doua difuzoare stereo sunt usor anemice si abia daca razbat intr-un mediu linistit, dar odata ce ai conectat o pereche serioasa de casti lucrurile se schimba total. Am avut parte de volum sanatos si un raport civilizat intre medii, inalte si joase. Daca mai introducem si un egalizator potent in ecuatie, rezultatul este unul neasteptat de bun.

Meniuri, conectivitate, memorie si baterie

AX1 Shine ruleaza Android 4.0.4, o versiune cat se poate de simpla fara interventii notabile din partea producatorului. Pentru moment nu stim in ce masura vom vedea si Jelly Bean pe aceasta jucarie, dar avand in vedere politica de update a celor de la Allview ne asteptam la o asemenea mutare in viitorul mai mult sau mai putin apropiat.

Allview AX1 Shine - Meniuri

Cat despre conectivitate, tableta se lauda cu: Wi-Fi b/g/n, Wi-Fi Direct, modul 3G integrat cu functie de apelare, micro USB, bluetooth 2.1, GPS cu suport A-GPS, mini HDMI out si mufa jack pentru conectarea castilor, boxelor sau a unui handsfree. Toate optiunile functioneaza impecabil doar ca in timpul navigarii prelungite prin 3G sau Wi-Fi, tableta are tendinta sa se incalzeasca foarte puternic in partea inferioara unde banuiesc ca sunt pozitionate antenele.

Memoria interna este de 4GB dintre care utilizatorii vor putea utiliza doar 2,5GB dupa cum urmeaza: 512MB pentru aplicatii si jocuri iar restul de 2GB pentru alte fisiere: muzica, filme sau poze. Pentru cei care au nevoie de mai mult spatiu de stocare, tableta ofera suport pentru cardurile microSD de pana la 32GB.

Allview AX1 Shine - Memorie

Bateria se remarca printr-o capacitate de 4500 mAh care mai mult ca sigur contribuie si la impresia de greutate a tabletei. Despre autonomie, nu pot sa zic ca am fost dat pe spate dar nici dezamagit, tableta reusind sa treaca linistita printr-o zi de utilizare medie. In cazul unei utilizari heavy probabil ca veti reusi sa stoarceti intre 6 si 8 ore fara conectarea la priza. De apreciat faptul ca AX1 Shine se incarca prin micro USB adica aveti nevoie doar de un cablu si un calculator atunci cand uitati incarcatorul acasa.

Navigare WEB si Navigatia GPS

Cei care aleg o tableta doresc sa fie conectati in permanenta si sa poata accesa internetul sau retelele de socializare atunci cand sunt in miscare. Allview AX1 Shine se descurca cand vine vorba de navigarea WEB sau socializarea online, se misca destul de bine si se dovedeste o alegere inspirata atunci cand dispunem de o conexiune la internet fie ea wireless sau 3G. Browserul specific din Android reuseste sa raspunda destul de bine cerintelor actuale,dar nu ar strica sa incercati si alte variante din Google Play.

Allview AX1 Shine - Browser

Cat despre Navigatia GPS, brasovenii au ales sa includa si un asemenea modul in micuta AX1 Shine transformand-o intr-o alegere inspirata atunci cand vrem sa beneficiem de cat mai multe functii si metode de conectare.

Allview AX1 Shine - Navigatie

Receptia GPS este acceptabila, mai putin atunci cand suntem la interior. Cu toate acestea odata cu downloadarea unei aplicatii de navigatie, nu veti mai risca sa va rataciti indiferent unde veti alege sa calatoriti.

Aplicaţii si Performanta

Numarul aplicatiilor preinstalate nu este unul exagerat, iar cei care vor opta pentru Allview AX1 Shine vor beneficia de strictul necesar, urmand ca pentru orice altceva sa se orienteze catre Google Play. Dintre aplicatii amintim: AllTV, Bitdefender Mobile Security (impreuna cu un cod de activare regasit in pachet), ES File Explorer, ES Task Manager, FM Radio, OfficeSuite, Notes, MultiLing Keyboasrd s.a.

Allview AX1 Shine - Aplicatii

Din punct de vedere al rezultatelor din benchmark-uri, AX1 Shine se descurca destul de bine, de unde sunt tentat sa cred ca micile lag-uri se datoreaza in primul rand sistemului de operare optimizat usor pe genunchi. Cu alte cuvinte avem toate sansele ca viteza sa fie imbunatatita printr-un viitor update software.
[dmalbum path=”/wp-content/uploads/dm-albums/Benchmark-uri Allview AX1/”/]

Concluzii

Si in concluzie? Este sau nu tableta Allview AX1 Shine un best buy desavarsit? La o simpla privire in piata, ne dam seama ca noua tableta a producatorului din Brasov ofera destul de multe pentru un pret nu foarte mare. Dupa cum am notat si mai sus avem un device robust care ofera multiple variante de conectare, inclusiv 3G la un pret de 879 de lei.

Allview-AX1-Shine-Ambalaj

Cu alte cuvinte avem de-a face cu cea mai ieftina varianta de tableta dual-core cu 3G incorporat de la noi de pe piata. Asadar avem destul de multe motive sa recomandam AX1 Shine drept un best buy, dar asta doar acelora care au neaparata nevoie de conexiunea 3G si eventual functia de apelare.

Personal mi se pare ca Alldro Speed Duo este o idee mai echilibrata, ceva mai bine construita (predomina aluminiul), ruleaza Android Jelly Beansi este mai zvelta atat prin meniuri cat si in sarcinile de zi cu zi. Toate pentru 600 de lei, un best buy in adevaratul sens al cuvantului.

Tableta AX1 Shine ramane o alegere inspirata si asteptam cu interes update-urile software care mai mult ca sigur vor duce la imbunatatirea experientei de utilizare si nu numai.