23 feb. 2023 | 09:41

Creșteri de 25% la salarii pentru acești români, peste noapte: așa este când ți le votezi singur și frustrezi o țară întreagă

ACTUALITATE
Creșteri de 25% la salarii pentru acești români, peste noapte: așa este când ți le votezi singur și frustrezi o țară întreagă

În cazul în care nu te-au supărat suficient majorările salariale fabuloase pe care și le-au votat aleșii noștri în urmă cu o săptămână, merit să ai în vedere alte creșteri salariale care s-au materializat peste noapte. De această dată, vorbim de 25%.

În urmă cu câteva zile, Guvernul României, printr-o ordonanță care a făcut valuri în piață, a decis majorarea substanțială a salariilor pentru funcționarii publici care interacționează la orice nivel cu fonduri europene sau bani din PNRR. Pentru că asta nu a fost suficient, senatori PSD și PNL, la mijlocul acestei săptămâni, în comisia de muncă, au mai strecurat niște majorări salariale în aceeași ordonanță. De această dată este vorba de 25% în plus pentru angajații de la Curtea de Conturi.

Salarii mai mari pentru acești bugetari, 25% în plus

Creșterea salarială a fost făcută publică de USR și, cu această ocazie, oficialii partidului de opoziție au atras atenția și asupra faptului că nu doar la Curtea de Conturi s-a dorit creșterea salariilor, ci și la funcționarii parlamentari, funcționarii din Institutul Național de Statistică și Studii Economice, respectiv cei din Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

Ulterior acestor majorări, în comisia pentru muncă, au fost respinse amendamentele privind creșterea salariilor pentru funcționarii publici din Parlament, INSSE și CNSAS. Practic, au rămas doar cele pentru angajații de la Curtea de Conturi. Pentru materializare, mai rămâne decizia comisiei coraportoare și celei de administrație.

„A devenit o practică pentru parlamentarii PSD și PNL să încerce să introducă pe furiș creșteri salariale în cadrul unor inițiative care au alt obiect. De data aceasta s-a discutat o ordonanță a guvernului care viza salarizarea funcționarilor care lucrează cu PNRR.

Senatorul USR Irineu Darău a argumentat că USR se opune, în condițiile în care creșterile propuse nu au nicio legătură cu PNRR și vin prin amendamente depuse pe ultima sută de metri, fără a fi calculat impactul bugetar și fără a avea o motivare corectă. Prin astfel de modificări pe furiș, PSD și PNL cresc inechitățile de salarizare din sistemul public, ignorând categorii profesionale care chiar ar avea nevoie de o stimulare salarială: de exemplu, cadrele didactice”, transmite USR.

„Toate aceste majorări trebuie justificate – de ce pentru aceste categorii de personal, și nu pentru altele. Dar ele nu pot fi justificate în niciun fel, decât prin dorința PSD și PNL de a crește salariile sinecuriștilor de partid. PSD și PNL nu sunt apărătorii celor săraci, care chiar au nevoie de ajutor, ci apărătorii beneficiarilor de sinecuri nesimțite și de pensii speciale”, a concluzionat senatorul USR Ștefan Pălărie, conform economedia.ro.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele