26 ian. 2023 | 10:56

Rusia, nou atac masiv cu rachete asupra Ucrainei. Alertele de raid aerian sună în aproape toată țara

ULTIMA ORĂ
Rusia, nou atac masiv cu rachete asupra Ucrainei. Alertele de raid aerian sună în aproape toată țara

Alertele de raid aerian au fost declanşate, joi dimineaţă, în cea mai mare parte a Ucrainei, autorităţile regionale avertizând asupra unui posibil atac cu rachete din partea Rusiei. Compania de electricitate DTEK a anunţat că a întrerupt furnizarea de lumină în capitala Kiev, regiunile Odesa şi Dnipropetrovsk din cauza acestui pericol. Măsura este menită să împiedice deteriorarea semnificativă a infrastructurii energetice dacă rachetele inamice vor ajunge la ţintă.

Alerte de raid aerian în aproape toată Ucraina

Update 26 ianuarie, ora 10.53. Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a raportat o explozie în capitală, unde alarma aeriană continuă să fie activată. „Explozie la Kiev! Fiți în adăposturi”, a scris edilul pe Twitter. Imaginile postate pe rețelele sociale arată degajări mari de fum.

Știrea inițială: Sirenele de raid aerian s-au declanșat, joi dimineață, în aproape toată Ucraina, iar autoritățile regionale au avertizat despre un posibil atac cu rachete, la o zi după ce aliații occidentali au anunțat că vor trimite tancuri grele Kievului.

Două rachete rusești au fost reperate deasupra teritoriului regiunii Nikolaev, a semnalat guvernatorul Vitaly Kim pe canalul său de Telegram: „Rachetele zboară în interiorul teritoriului Ucrainei. Cel puțin două (se îndreaptă) spre nord-vest prin regiunea Nikolaev”.

Avertisment pentru populație

De asemenea, Comandamentul Grupului de operaţiuni Sud al armatei ucrainene a raportat o intensificare a activităţii aviaţiei ruse, în timp ce trei nave (cu o capacitate totală de 20 de rachete) se află în largul Mării Negre. Populația a fost îndemnată de autorităţi să nu ignore semnalele de alertă aeriană şi să se ascundă în adăposturi.

„Chiar acum ar putea avea loc un nou posibil atac masiv cu rachete. Asistăm la o intensificare a activităţii aviaţiei strategice a inamicului din direcţia Mării Caspice”, a spus purtătoarea de cuvânt a Grupului de operaţiuni Sud, Natalia Gumeniuk.

De altfel, armata rusă a lansat, în noaptea de miercuri spre joi, un atac masiv cu drone kamikaze asupra Ucrainei, vizând mai ales capitala Kiev şi regiunile din centrul ţării, au indicat forțele ucrainene. Dar apărarea antiaeriană a doborât toate cele 24 de drone, potrivit comandamentului militar.

„Există un pericol major de continuare a atacurilor aeriene şi cu rachete pe întreg teritoriul Ucrainei”, a avertizat armata.

Germania a dat undă verde livrării de tancuri Leopard 2

Ieri, Germania a anunțat că va furniza tancurile sale Leopard 2 Ucrainei, depășind reticențele că trimiterea de armament greu la Kiev va duce la răzbunare din partea rușilor.

De săptămâni întregi, Occidentul a făcut presiuni asupra guvernului cancelarului german Olaf Scholz să livreze blindate grele Ucrainei și să permită altor aliați NATO să facă același lucru, înainte de ofensivele de primăvară care ar putea contribui la schimbarea cursului războiului.

Berlinul a tras de timp în privința deciziei, temându-se de mișcări care ar putea determina Moscova să escaladeze sau să atragă alianța NATO să devină parte a conflictului.

„Această decizie urmează linia noastră binecunoscută de a sprijini Ucraina în cea mai bună măsură posibilă. Acționăm într-o manieră strâns coordonată la nivel internațional”, a declarat Olaf Scholz.

Obiectivul Germaniei a fost de a crea rapid două batalioane cu tancuri Leopard 2 pentru Ucraina, iar prima etapă cuprinde 14 blindate grele din stocurile militare.