Ce-ar fi să nu-ți mai fie frică? Cercetătorii ar putea să reușească asta, prin stimularea electrică a creierului

Acest lucru ar putea fi uriaș pentru persoanele cu traume și tulburări mentale legate de frică.

Dacă am putea opri frica? Când vine vorba de anumiți stimuli, cercetătorii din Germania cred că metoda lor de stimulare electrică ar putea face exact asta, prevenind răspunsul de frică care se întâmplă atunci când unii oameni văd lucruri de care le este frică.

Astfel, cercetătorii au aflat că, prin stimularea electrică a anumitor regiuni ale creierului, participanții nu au mai avut acea reacție involuntară de frică atunci când au fost expuși la stimulii fobiilor lor. Acest lucru ar putea marca un progres semnificativ în terapiile pentru traume și anxietate, conform studiului.

Oricât de mult ar părea contraproductivă, frica este o parte esențială a capacității oamenilor de a rămâne în viață. Se crede că anumite fobii, cum ar fi șerpii și păianjenii, au o origine evolutivă, datând dintr-o perioadă în care cei care stăteau departe de creaturile veninoase aveau mai multe șanse de a supraviețui. Frica ne crește ritmul cardiac, făcându-ne mai atenți în situații periculoase și poate ajuta la luarea unor decizii de luptă sau de fugă, care pot face diferența între viață sau moarte. Stocăm informații despre ceea ce trebuie să ne temem în memoria noastră, astfel încât să putem răspunde rapid la indicii de frică data viitoare – aceasta se numește „rechemarea memoriei fricii”.

Ce salariu are Laurențiu Reghecampf la noua lui echipă din Africa. Antrenorul se umple de bani în doi ani

Continuă veștile proaste din Spania: Agenția Meteorologică anunță cea mai ploioasă lună din istoria țării. Pierderi de miliarde de euro după inundațiile catastrofale

Uneori, aflăm că ceva poate fi o amenințare, dar expunerea constantă la indicii conectate ne învață că nu mai avem de ce să ne temem și că răspunsul nostru de frică la acele indicii nu se mai întâmplă involuntar – aceasta se numește „stingerea fricii”.

De ce ne e frică

Cu toate acestea, dispariția fricii nu are loc întotdeauna, în special pentru lucruri precum evenimentele traumatice. În ciuda expunerii repetate la indicii care ar putea arăta că nu este nimic de care să ne temem, corpul nostru încă reacționează la fel, iar acest lucru poate contribui la tulburări mentale.

Pentru a testa dacă stimularea transcraniană non-invazivă ar putea ajuta, cercetătorii au furnizat curent continuu în cortexul prefrontal ventromedial al unui grup de 20 de studenți, în timp ce un grup de control format din alți 20 a primit un experiment simulat. Nimeni nu știa care studenți vor primi electricitate, cu excepția cercetătorilor care conduc experimentul.

În primul rând, fiecare individ a avut un șoc inconfortabil (dar „nu dureros”) la o mână, precum și un zgomot, pentru a provoca un răspuns de șoc și a încerca să inducă frică. Activitatea ochilor lor, ritmul cardiac și un chestionar au fost folosite pentru a testa cât de mult se așteptau studenții la următorul șoc. Aceste șocuri au fost legate de faptul că au văzut una dintre cele două imagini – au rămas șocați când au văzut una, dar nu când au văzut-o pe cealaltă. Acest lucru a creat o amintire a fricii pentru acea imagine.

Apoi, cercetătorii au încercat să oprească această frică arătându-le imaginile fără șocuri. Apoi, au folosit stimularea electrică a creierului (tDSC) înainte de a le arăta din nou imaginile și de a le măsura răspunsul. Cei care au primit stimularea au raportat că se așteptau la șocuri electrice, dar corpurile lor făceau ceva diferit – în comparație cu grupul de control, nu au experimentat răspunsul involuntar de frică. În grupul fals, trupurile lor încă se pregăteau pentru șoc.